Percheziții la FC PETROLUL Ploieşti

Prejudiciul se ridică la peste 15 milioane de euro

 DIICOT Sigla_SZ

Procurorii DIICOT efectuează marți dimineaţă, 25 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Constanţa, Prahova, Buzău, Sălaj, Giurgiu, Brăila şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate formată din 19 persoane,  specializată  în infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, vizați fiind și administratori ai clubului Petrolul Ploiești.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că „o parte din membrii grupării, în calitate de administratori ai S.C. FOTBAL CLUB PETROLUL S.A. Ploieşti, au iniţiat în anul 2012 o grupare infracţională organizată la care au aderat şi ceilalţi membri, în vederea creării unor lanţuri infracţionale care să favorizeze firmele administrate de membrii grupului, respectiv în scopul preluării şi finanţării S.C. FOTBAL CLUB PETROLUL S.A. Ploieşti. Astfel, au fost efectuate operaţiuni nereale prin emiterea de documente şi facturi fictive, în scopul deducerii TVA  şi diminuării  bazei de impozitare (impozit pe profit)

Comunicat DIICOT

În scopul creării unor relaţii comerciale inexistente între firmele implicate în activitatea infracţională, cu clubul sportiv, au fost facturate diferite servicii şi livrări de mărfuri, sumele astfel obţinute fiind însuşite de către membrii grupării, în scopul preluării şi finanţării clubului, prin creditări succesive.

Prejudiciul produs prin activitatea infracţională este 15.400.000 euro.

La sediul D.I.I.C.O.T Ploieşti vor fi aduse 30 de persoane pentru a fi audiate.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploieşti.

NICIUN COMENTARIU