Percheziții in București și Maramureș

achizitii publice ilegale

achizitii publice ilegale

Poliţiştii efectuează, miercuri, în Bucureşti şi în judeţul Maramureş, percheziţii la domiciliile unor persoane suspectate că au obţinut ilegal contracte de achiziţii publice în valoare de peste 2,2 milioane de euro, informează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB)

Serviciul de Investigare a Fraudelor din DGPMB, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, pune în executare 14 autorizaţii de percheziţie şi 13 mandate de aducere în Bucureşti şi în judeţul Maramureş.

Percheziţiile au fost dispuse în urma cercetărilor efectuate de ofiţerii de investigare a fraudelor de la Poliţia Capitalei, într-un dosar penal ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de abuz și instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată.

În cadrul acestui dosar sunt cercetate nouă persoane. O parte dintre ele au obţinut contracte de achiziţii publice în valoare de peste 2,2 milioane de euro, fără a fi respectate prevederile legale.

Contractele au fost obţinute cu sprijinul unor funcţionari care lucrează în instituţii publice, în perioada august – septembrie.

Acţiunea poliţiştilor bucureşteni este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 şi este sprijinită de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş.

NICIUN COMENTARIU