Penitenciarele din România, lagăre de concentrare

Condițiile de detenție în unele penitenciare din România pot fi comparate cu cele din lagărele de concentrare, fiind departe de standardele existente în Uniunea Europeană, este de părere ministrul justiției, Robert Cazanciuc.

Ministrul justiției a afirmat, mrți seara, la TVR, că problemele existente în sistemul penitenciar nu pot fi rezolvate doar pe plan intern, țara noastră numărându-se printre inițiatorii unui demers făcut la nivelul Uniunii Europene pentru investiții în îmbunătățirea condițiilor de detenție.

„Am demarat un program de investiții. România nu poate rezolva singură acest deficit de infrastructură în sistemul penitenciar. De aceea, împreună cu colegul italian, pentru că România și Italia au cele mai multe condamnări la CEDO pentru lipsa condițiilor de detenție, am inițiat un demers la nivelul Uniunii Europene, demers la care s-au adăugat încă nouă state. Nu e vorba de investiții în a avea condiții de lux cineva, ci e vorba de condiții proprii pentru a putea face programe de reeducare”, a precizat Cazanciuc.

El a explicat că în România sunt în prezent 29.000 de deținuți, dar pot fi asigurate condiții la standarde europene doar pentru 19.000 de persoane.

Din păcate, în România de astăzi avem condiții de detenție care de multe ori pot să semene cu un lagăr de concentrare. Nu exagerez cu nimic când spun acest lucru și îmi asum acești termeni. Nu s-au făcut investiții de zeci de ani în anumite locuri, avem penitenciare care funcționează neîntrerupt de la 1780, avem penitenciare transformate din foste fabrici, foste unități militare în unități de detenție. Nu se pot asigura condițiile cerute unui stat membru al Uniunii Europene. Nu putem să acoperim peste noapte deficitul de 10.000 de locuri pe care România îl are în momentul de față. Am demarat două proceduri de construcție de penitenciare lângă Ploiești și lângă Caracal și sper ca, începând cu anul viitor, Comisia Europeană să aibă capacitatea de a aloca fonduri pentru această infrastructură

Robert Cazanciuc
ministrul justiției

Statul român a fost obligat de instanțe să plătească despăgubiri de peste un milion de euro din cauza condițiilor de detenție din penitenciare, se arată în expunerea de motive a unui proiect de investiții la Penitenciarul Giurgiu, document publicat în septembrie pe site-ul Ministerului Justiției.

Conform documentului, Administrația Națională a Penitenciarelor a primit, prin intermediul Ministerului Finanțelor, un total de 139 de astfel de hotărâri judecătorești. „Până în prezent, statul român a fost obligat la plata a 1.142.154 euro și 10.000 franci elvețieni”, se arată în expunerea de motive.

Sumele plătite au fost: anterior anului 2011 — 33 hotărâri, însumând 239.830 euro și 10.000 franci elvețieni; 2011 — 19 hotărâri, însumând 278.615 euro; 2012 — zece hotărâri, însumând 119.950 euro; 2013 — 32 hotărâri, însumând 221.819 euro; 2014 — un număr de 29 hotărâri, însumând 196.400 euro; 2015 (luna mai) — 16 hotărâri, însumând 85.540 euro.

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU