24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:37
No menu items!

PCC SE este interesată de participarea la privatizarea Oltchim

spot_img

PCC SE este interesată de participarea la privatizarea Oltchim

PCC SE a informat că deţine o participaţie de 32,2529% la Oltchim SA și că este interesată în continuare de participarea la privatizarea combinatului.

PCC SE a achiziţionat acţiunile deţinute anterior de Carlson Ventures prin Nachbar Services Ltd. în baza Memorandumului de a acţiona concertat cu privire la Oltchim SA, semnat între PCC SE şi Carlson Ventures în data de 17 iunie 2011 şi notificat în timp util către Bursa de Valori Bucureşti şi Comisia Naţională de Valori Mobiliare.

“Investiţia în acţiuni la Oltchim SA şi creşterea pachetului de acţiuni deţinut de PCC SE în Oltchim SA la nivelul de 32,2529% confirmă faptul că in pofida situaţiei financiare dificile a combinatului chimic şi a rezultatelor privatizării recente a Oltchim SA, PCC SE este gata să coopereze pentru salvarea companiei şi să rezolve problemele care blochează dezvoltarea Oltchim SA”, se precizează într-un comunicat al companiei.

PCC SE îşi reconfirmă interesul pentru participarea la privatizarea Oltchim SA, în momentul în care procesul de privatizare va fi reluat, dar și pentru  implementarea de urgenţă a restructurării companiei şi aplicarea soluţiilor de afaceri.

C.I.