22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 13:41
No menu items!

Patru poliţişti şi doi civili, ucişi într-un bombardament NATO în Afganistan

spot_img
Patru polițiști și doi civili, ucişi într-un bombardament NATO în Afganistan
foto: presstv.ir

Patru poliţişti şi doi civili au fost ucişi joi într-un bombardament NATO în Afganistan, au anunţat autorităţi locale citate de presa internațională.

„Avionul NATO trebuia să ofere asistenţă poliţiei, dar baza (poliţiei) a fost bombardată. Patru poliţişti şi doi civili au fost ucişi”, a declarat pentru AFP Fazul Ahmad Tolwak, un oficial de rang înalt din districtul Deh Yak, în provincia Ghazni, teatru al acestui bombardament asupra căruia NATO a deschis o anchetă.

Un purtător de cuvânt al Guvernului provinciei Ghazni, Fazul Sabawoon, a confirmat această versiune şi a anunţat că o anchetă va fi deschisă pentru a stabili cauzele posibile. Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al misiunii NATO în Afganistan a anunţat că încerca să confirme aceste informaţii.

Moartea unor civili în bombardamente sau tiruri NATO, mai ales a unor copii, a stârnit în numeroase rânduri furia preşedintelui Karzai, care face declaraţii din cei în ce mai ostile la adresa prezenţei forţei internaţionale în ţară. Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului s-a declarat, în februarie, „alarmat de rapoarte ce anunţă sute de copii ucişi în timpul unor atacuri şi bombardamente ale forţelor armate americane”.

Marea majoritate a atacurilor aeriene în Afganistan sunt efectuate de armata americană, care dispune de peste două treimi din efectivele coaliţiei NATO şi de cea mai mare parte a mijloacelor aeriene. Armata afgană dispune doar de câteva elicoptere de atac.

R.D.