11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 10:06
No menu items!

Patronul fermei de porci de la Salcia, reținut și apoi pus sub control judiciar de procurorii lui Augustin Lazăr

spot_img

Administratorul fermei de porci de la Salcia (județul Teleorman), Ilie Dragne, deţinută, până la începutul anului de fiul liderului PSD, a fost pus sub control judiciar de procurori, după ce fusese reținut de aceștia.

Avocatul lui Ilie Dragne, Maria Vasii, a declarat, pentru Mediafax, că este posibil ca patronul fermei de la Salcia să fi fost reținut pentru a pune presiune pe el, altfel este inexplicabil de ce a fost pus ulterior sub control judiciar. „Ilie Dragne nu va fi arestat pentru că, de ieri, procurorul a semnat ordonanţa pentru control judiciar care începe astăzi. Nu ştiu de ce a fost reţinut, poate pentru presiuni. E foarte ciudat”, a declarat, pentru Mediafax, Maria Vasii.

Măsura a fost luată după ce nouă persoane, printre care şi Ilie Dragne, administratorul fermei de porci Salcia, deţinută de fiul liderului PSD, au fost reţinute pentru 24 de ore în dosarul în care societatea care deţine ferma este vizată pentru evaziune fiscală.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că procurorii care instrumentează acest dosar sunt Bogdan Beligan şi Marian Drăgulescu, ambii veniţi la Parchetul General de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Potrivit surselor citate, cercetarea penală este făcută de poliţişti sub supravegherea celor doi magistraţi.

În urma percheziţiilor, directorului general al fermei, Ilie Liviu Dragne, a fost ridicat de oamenii legii şi dus la audieri, la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1. Potrivit datelor Registrului Comerţului, ferma Salcia este deţinută, în proporţie de 90%, de Ştefan Valentin Dragnea, iar 10% îi aparţin administratorului şi directorului general, Ilie Dragne.

Oficial, procurorii PICCJ au anunţat că joi sunt efectuate cercetări într-un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu. „În cursul zilei de astăzi, 10 august 2017, pe baza mandatelor emise de instanţă, sub coordonarea procurorilor, se efectuează percheziţii în 80 de locaţii (sedii sociale şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi locuinţe ale persoanelor care coordonează activitatea acestora) de către lucrători ai Poliţiei Sectorului 1 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul D.G.P.M.B. şi unităţilor subordonate, respectiv din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Sibiu, Mureş, Vrancea, Călăraşi, Teleorman”, conform comunicatului de presă.

Din datele obţinute de procurori a rezultat că în contabilitatea a 12 societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea în domeniile construcţii, facility management, prelucrare deşeuri şi creşterea porcinelor, în perioada 2010-2016, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, s-au evidenţiat în contabilitate cheltuieli nereale.

În urma acestor fapte, bugetul de stat a fost prejudiciat cu cu suma totală de 39.873.671 lei, echivalentul a 9.079.017 euro, „din care 15.815.202 lei impozit pe profit diminuat şi 24.058.469 lei TVA dedus nelegal”. „În vederea garantării recuperării acestuia, s-au instituit măsuri asigurătorii asupra unor bunuri imobile şi conturi bancare”, arată PICCJ.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii juridice.

Andrei Tudor