11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 20:55
No menu items!

Patronat: Programul Guvernului de stimulare a tinerilor întreprinzători este inaplicabil

spot_img

Modificările aduse programului SRL-D în anul 2015 contravin obiectivelor stabilite de program inițial, și anume de sprijinire a oricărui român care nu deține fondurile necesare în deschiderea unei afaceri, a transmis vineri Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR).

Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri a fost lansat în perioada 17-24 septembrie de Ministerul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri.

Au fost depuse doar 580 de planuri de afaceri, față de 1.261 anul trecut, pentru a fi finanțate, în contextul în care sunt propuse la finanțare minim 430 de planuri.

Principalele modificări aduse programului de către reprezentanții ministerului au condus la o reducere la jumătate a aplicațiilor depuse față de anul anterior:

  • Perioada de implementare a planului de afaceri este de 30 de zile față de 1 an în perioada anterioară;
  • Finanțarea nerambursabilă de 10.000 de euro este oferită pe bază de decont, beneficiarul fiind nevoit să efectueze cheltuielile, pentru ca apoi să îi fie rambursate din bugetul de stat;
  • La momentul aprobării planului de afaceri beneficiarul trebuie să facă dovada deținerii întregii sume solicitate ca finanțare, la care se adauga și partea de co-finanțare și TVA-ul considerat cheltuială neeligibilă (practic, dacă debutantul a solicitat 10.000 de euro, trebuie să aibă în cont 20.000 de euro, la care se adaugă TVA);
  • Prevederea referitoare eligibilitatea salariilor angajaților de-a lungul implementării planului de afaceri nu mai poate fi considerată un beneficiu, având în vedere că perioada avută în vedere este de 30 de zile.

Bilanțul la momentul încheierii perioadei transmiterii planurilor de afaceri este următorul:

Clipboard01

Numai 5 dintre planurile de afaceri depuse au fost evaluate cu 100 de puncte, în timp ce 30 au fost evaluate cu punctajul minim de 60. De asemenea, planurile de afaceri sunt mai slabe calitativ, având în vedere concurența de 1/1 pentru obținerea finanțării, față de 1/3 în anul 2014.

”Mediul de afaceri transmite încă un semnal Guvernului asupra faptului că ultimele modificări realizate în cadrul programelor de finanțare națională le transformă în instrumente ineficiente. De această dată este vorba despre debutanți. Programul SRL-D a fost timp de 4 ani cea mai bună inițiativă pe care tinerii, în special, o accesau pentru a deveni antreprenori. Astăzi, la momentul încheierii perioadei de depunere a planurilor de afaceri, prin numărul mic de înscrieri debutanții arată inaplicabilitatea programului în forma actuală”, a declarat Florin Jianu (foto), președinte PTIR și fost ministru pentru IMM-uri în 2014.