7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:08
No menu items!

Patriarhul Daniel și-a întors celălalt obraz și le cere iertare tinerilor din stradă

spot_img

ÎPS Daniel și-a cerut iertare, printr-un comunicat de presă, tinerilor pe care nu i-a înțeles BOR atunci când au ieșit în stradă pentru victimele tragediei din clubul Colectiv.

Biserica Ortodoxă Română spune, de asemenea, că unele afirmații făcute în primele zile de la tragedie, răstălmăcite sau nu, au fost nefericite.

Dragi tineri,

În aceste momente de mare durere pentru moartea multor tineri nevinovați la Clubul Colectiv din Bucureşti, pentru familiile îndoliate care îşi  plâng pe cei dragi ai lor, şi pentru cei răniți care se află în spitale, dar şi în vreme de mare frământare socială, vă adresăm cuvânt părintesc de mângâiere şi de prețuire, de pace şi binecuvântare. 

Ne cerem iertare dacă unele cuvinte ale noastre au fost insuficient de lămuritoare sau au fost răstălmăcite. Înțelegem că tinerii de azi doresc nu numai socializare şi comuniune între ei, ci şi să fie ascultați şi încurajați în aspirațiile lor. Biserica noastră îi iubeşte pe toţi tinerii, pe cei care vin la biserică şi pe cei care nu vin la biserică, deoarece ei sunt darul lui Dumnezeu pentru familie şi pentru societate. 

Până acum, Biserica, împreună cu tinerii din parohii, a organizat multe programe spirituale, culturale şi social-filantropice. Acum însă dorim să exprimăm mai multă afecțiune şi înţelegere pentru toţi tinerii din societate, respectând libertatea, demnitatea şi aspiraţiile lor.

Biserica este acum alături de tineri înțelegând dorinţa lor de înnoire spirituală şi morală a societății româneşti şi se roagă pentru prezentul şi  viitorul poporului român, spre a trăi în pace şi unitate.

mesaj Biserica Ortodoxă Română

Oamenii care au ieșit în stradă pentru victimele tragediei din clubul Colectiv au acuzat Biserica Ortodoxă Română că a ignorat victimele.  Sloganurile antiguvernamentale au fost alternate cu cele împotriva catedralelor sau numeroaselor biserici, în detrimentul spitalelor.

daniel

De asemenea, maifestanții au remarcat că niciun preot nu a venit în primele zile după tragedie să aducă un omagiu tinerilor care au murit, sau se zbat pentru viaţă, iar bisericile din apropiere nu au oficiat nicio slujbă specială în memoria lor.