6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 7:04
No menu items!

Parlamentul European a aprobat crearea de registre de către companiile aeriene cu pasagerii ce zboară în UE

spot_img

Noua directivă privind datele din registrul cu numele pasagerilor (PNR) în UE, creat pentru prevenirea, detectarea, investigarea și aducerea în justiție a infracțiunilor teroriste și a celor deosebit de serioase a fost aprobată joi, la Strasbourg, de Parlament, informează un comunicat de presă al legislativului european.

Această directivă va obliga companiile aeriene să dea autorităților naționale datele pasagerilor pentru toate zborurile din state terțe către UE și viceversa. ”Am adoptat un nou instrument important pentru combaterea terorismului și traficanților. Prin colectarea, distribuirea și analizarea informațiilor PNR, agențiile noastre de intelligence pot observa modele de comportament suspicios care trebuie urmărite. PNR nu este un glonte de argint, dar statele care au un sistem național PNR au dovedit în numeroase rânduri că este foarte eficient”, a spus joi raportorul Timothy Kirkhope.

Textul a fost aprobat cu 461 de voturi pentru la 179 și 9 abțineri.

Statele membre vor crea ”unități pentru informațiile despre pasageri” (PIUs) pentru a administra datele colectate de companiile aeriene. Aceste informații vor putea fi păstrate cinci ani, dar după șase luni, datele vor fi ”mascate”, adică vor fi eliminate detaliile care ar putea duce la identificarea persoanelor (cum ar fi nume, adresă, date de contact).

PIUs vor fi responsabile de colectarea, păstrarea și procesarea datelor PNR, de transferul lor către autoritățile competente și de schimbul lor cu PIUs din alte state membre și cu Europol. Directiva menționează că astfel de transfere trebuie făcute doar ”de la caz la caz” și exclusiv pentru scopul de a ”preveni, detecta, investiga sau aduce în justiție infracțiuni teroriste sau alte infracțiuni serioase”.

Directiva trebuie să se aplice ”zborurilor din afara UE”, dar statele membre ar putea să o extindă și către ”zborurile din UE” (adică dintr-un stat membru către alt stat sau alte state membre), cu condiția să notifice Comisia Europeană. Statele UE pot alege să colecteze și să proceseze datele PNR de la agenții și operatori de turism (operatori economici), pentru că ei administrează și rezervările de zboruri.

După aprobarea Parlamentului, propunerea va trebui aprobată formal de Consiliu. După publicarea în Jurnalul Oficial al UE, statele membre vor avea la dispoziție doi ani pentru a o transpune în legislațiile naționale.