6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 7:26
No menu items!

Părinții profită de noile tehnologii pentru a-și spiona copiii

spot_img

Pentru părinții care doresc să știe în orice moment ce fac copiii lor, dar care vor să rămână discreți, există o gamă de aplicații pentru telefoanele mobile și tablete, care le permite să acceseze, spre exemplu, fotografiile făcute de copii, mesajele pe care și le dau sau istoricul căutărilor pe internet

telefon_big brother

Din ce în ce mai mulți părinți americani profită de noile tehnologii pentru a-și spiona copiii. Deși acestea nu se ridică la nivelul celor de care dispune Agenția Națională de Securitate (NSA), ei au acces la suficiente mijloace pentru a nu-și scăpa copiii de sub supraveghere, cum este, spre exemplu, tehnologia încorporată în telefoanele mobile inteligente, și ajung să abuzeze de aceasta, rămânând permanent niște „Big Brothers” invizibili în viața copiilor lor, potrivit AFP.

Oferta pentru părinții stresați care doresc să știe în orice clipă ce fac copiii lor nu este limitată doar la telefoanele mobile. Pentru aceștia există o piață de gadgeturi tehnice care i-ar fi putut face invidioși pe spionii din urmă cu un deceniu sau două. Chei magnetice, ceasuri sau brățări cu funcție de geolocalizare, brățări pentru glezne care monitorizează starea nou-născuților sau chiar paturi dotate cu senzori și conectate la internet care îi dă de gol pe adolescenții care nu se culcă la timp.

Vestea bună pentru părinți este că majoritatea acestor funcții pot fi accesate cu ajutorul unui smartphone, un cadou pe care niciun copil aflat la vârsta adolescenței nu are cum să-l refuze.

Pentru părinții care doresc să știe în orice moment ce fac copiii lor, dar care vor să rămână discreți, există o gamă de aplicații pentru telefoanele mobile și tablete care le permite să acceseze, spre exemplu, fotografiile făcute de copii, mesajele pe care și le dau, istoricul căutărilor pe internet și multe altele. De asemenea, există și aplicații care trimit alerte către părinți ori de câte ori copilul lor părăsește un perimetru predeterminat.

R.D.