18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 20:04
No menu items!

Ovidiu Puțura, secretar de stat în MJ, despre o judecătoare: „Îi rup picioarele, o calc cu mașina, pun pe cineva!”

spot_img

Ovidiu Puțura, secretar de stat în ministerul Justiției, îi spune unei judecătoare despre colega de complet care nu vroia să-i dea o sentință favorabilă că pune pe cineva să o calce cu mașina

Putura Ovidiu_SZ (2)

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiției, Ovidiu Puțura – fost judecător la Tribunalul Bistrița, a fost reținut de procurorii DNA pentru dare de mită și trafic de influență. Puțura a fost arestat, miercuri seara, pentru 29 de zile.

El este acuzat că i-a promis unei judecătoare, Corina Iacob de la Tribunalul Bistrița, că îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, astfel încât o persoană din familia judecătoarei să promoveze fraudulos examenul pentru notari stagiari din anul 2015. În schimbul intervenţiei promise, Puțura Ovidiu i-a cerut judecătoarei să pronunțe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soția lui era reclamant. Numai că din completul din care făcea parte judecătoarea Iacob, una dintre colege nu vroia să dea o soluție favorabilă secretarului de stat.

Corina Iacob: Doamne ce…. Zic Ildi ce îi de făcut? Nu ştiu, pe mine nu mă interesează, aşa şi aşa… Păi tu: Nu zice chiar aşa. Gândeşte-te că poate îţi vine Ovidiu încă o dată preşedinte la Tribunal… Mie?… Îi rea, îi şi nebună, îi egoistă, îi complexată … îi nu ştiu ce să spun deci are în ea o răutate care îi vine… origine, nu un ţăran, un ţăran de vază… din origini, din felul cum arată, cum se comportă, are impresia că toată lumea râde pe la spate ei… nu se mai opreşte, ştii cum face… merge, merge… Şi atunci zic: Tu hai să găsim o soluţie să putem… că eu… Gândeşte-te în ce situaţie mă pui. Că niciodată nu am pronunţat în majoritate şi cu opinie separată

C.I.: Bun. Şi dacă ajung la o concluzie diferită de a ei…

Puțura Ovidiu: Da.

C.I.: Să fac opinie separată?

P.O.: Da. Poţi să faci liniştită opinie separată şi poate să facă şi Camelia, că oricum îi spun şi ei. Deci asta este foarte grav. Da oricum îi cad geamurile la asta…

P.O.: Da? Deci ea.. deci ea trebuie să … ea deci nu.. ţi-am spus şi ţie şi asta nici nu se pune problema… deci Camelia nu dă decât soluţia care trebuie din dosar. Nimic. Nu am nevoie de nici un ajutor de la nimeni, că nu vreau ajutoare.

C.I.: Şi atunci cum coexistai acolo cu ea?

P.O.: Cu cine?

C.I.: Vicepreşedinte de Tribunal?

P.O.: Lasă că mă ocup eu de asta, stai liniştită. Oricum mă ocup de ea, proasta dracului, tâmpita… ştii?

C.I.: Dacă obţin casare cu .. de rejudecare să se verifice posesia, treburi socoteli şi aşa mai departe, îi bine?

P.O.: Ok. Să verifice, ţi-am zis. Pentru mine este bine oricum.

Într-o altă discuție, secretarul de stat se enervează când aude că judecătoarea nu se lăsa înduplecată și amenință.

P.O.: Şi ce mă, de nu îi dau doi pumni în gură în Tribunal, de îi rup picioarele, o calc cu maşina… deci.. nu am mai auzit treburi din astea…

CI.: Auzi… să nu cumva să vorbeşti ceva că ştii de la mine… că una, că alta…

P.O.: Nu, îţi dai seama că am… mi-o zis Alina că…

(…)

P.O.: Deci oricum lucrurile sunt foarte simple.

C.I.: Ţi-ai făcut cerere de strămutare?

P.O.: Nu… Nici nu o fac. O calc cu maşina după aia şi gătăm

C.I.: Măi în ce situaţie mă pui…

P.O.: Stai liniştită, deci nu că o calc eu, îi pun pe doi din ăştia cu

C.I.: Ce faci?

P.O.: Îi pun pe doi, o calcă cu maşină, stai liniştită, o vezi în spital cu picioarele rupte. N-are rost, nu mă mai stresez, simplu. O calcă ăştia.

C.I.: Te rog frumos… şi eu ce să fac acum…

P.O.: Să te uiţi în dosar şi să faci cum îi… ce rezultă din dosar.

Potrivit portalului instanței de judecată, soția lui Ovidiu Puțura, Alina – Ofelia Puțura a obținut, pe 4 decembrie 2014, adică la exact o lună de la intervenția soțului său, o soluție favorabilă de la Tribunalul Bistrița într-un dosar în care revendica peste 900 de metri pătrați de teren. Potrivit sentinței publicate pe site-ul Tribunalului Bistrița, instanța nu doar că i-a dat câștig de cauză Alinei Puțura, dar a desființat cu totul decizia Judecătoriei Bistrița, care îi era defavorabilă.

La perchezițiile de la domiciliul secretarului de stat, procurorii DNA au găsit 80.970 de euro, 966 de dolari și un costum de vânătoare.

De altfel, anchetatorii îl acuză pe Puțura că a primit costumul de vânătoare la pachet cu sejururi la munte și la mare de la un inculpat pentru care intervenise la Curtea de Apel Constanța.

Ovidiu Puțura a primit de la Ţăranu Laurenţiu foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în suportarea cheltuielilor aferente unor partide de vânătoare, suportarea cheltuielilor aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare şi suma de circa 30.000 de lei pentru a interveni la judecătorii din dosarul 10792/118/2010 aflat în apel la Curtea de Apel Constanţa şi în care Ţăranu Laurenţiu avea calitatea de inculpat, în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile acestuia, iar puţura i-a promis să stea liniştită pentru că va lua achitarea.

comunicat DNA

Astfel, procurorii au mai stabilit că în noiembrie 2013, secretarul de stat s-a întâlnit la un hotel de cinci stele din Sinaia cu Tănase Laurențiu, fiind foarte încântat că împușcase, la vânătoare, un urs. cheltuielile partidei de vânătoare, adică 4.000 de euro pentru trofeu, plus 2.000 de euro participare, au fost suportate de Tănase. De asemenea, lui Puțura i-a fost achitat un sejur la Mamaia, în cunatum de 5-600 de euro.

Ovidiu Puțura este acuzat de dare de mită și trafic de influență.

Marilena Nedelcu