8.3 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 8:38
No menu items!

Opt militari daţi dispăruţi după ce o navă aparţinând Marinei egiptene a fost atacată în Marea Mediterană

spot_img

Atacul intervine după ce gruparea jihadistă egipteană, Ansar Bait al-Maqdis, a jurat credinţă organizaţiei Stat Islamic (SI), care conduce operaţiuni în Irak şi în Siria

racheta - nava

Persoane aflate la bordul mai multor ambarcaţiuni au atacat miercuri, în Marea Mediterană, o navă aparţinând Marinei Egiptului, obligând armata egipteană să trimită întăriri aeriene. Armata egipteană a anunţat că nava a fost ţinta unui atac „terorist” şi că opt militari sunt daţi dispăruţi, informează AFP.

Aceste atacuri sunt adesea revendicate de jihadişti care spun că acţionează în represalii la reprimarea sângeroasă care s-a abătut asupra susţinătorilor lui Morsi şi care s-a soldat cu peste 1.400 de morţi.

Potrivit unui comunicat al armatei egiptene, cele patru ambarcaţiuni folosite în atacul de miercuri au fost distruse și 32 de presupuşi activişti au fost arestaţi. Armata a mai precizat că atacatorii reţinuţi vor fi interogaţi.

Agenţia oficială de presă Mena a anunţat anterior că nava Marinei a luat foc în cursul schimburilor de tiruri, la aproximativ 70 de kilometri de litoralul egiptean, precizând că aviaţia a trimis întăriri pentru a lupta împotriva atacatorilor.

Mai târziu, purtătorul de cuvânt al armatei a anunţat că atacul, care a avut loc în largul guvernoratului Damietta, în nord-estul Egiptului este un atac „terorist”.

„Cinci militari răniţi au fost transportaţi la un spital militar (…). Opt membri ai echipajului sunt daţi dispăruţi. Căutările continuă”, se arată în comunicat.

Un oficial militar a anunţat pentru AFP că atacatorii au folosit „bărci de pescuit” şi nu au recurs, se pare, la artilerie grea.

Atacul de miercuri, primul asalt maritim până în prezent, intervine după ce cea mai importantă grupare jihadistă egipteană, Ansar Bait al-Maqdis, a jurat credinţă organizaţiei Stat Islamic (SI), care conduce operaţiuni în Irak şi în Siria.

Ansar Bait al-Maqdis şi-a concentrat atacurile împotriva poliţiei şi armatei în nordul Peninsulei Sinai, dar comite atentate răsunătoare cu maşină capcană şi în alte zone ale ţării.

Apărută în contextul vidului de securitate care a urmat înlăturării de la putere a lui Hosni Mubarak, în 2011, această grupare s-a arătat capabilă să realizeze atacuri tot mai sofisticate în pofida ofensivei armatei. Mai mulţi dintre membrii săi ar fi luptat în Siria pentru grupări islamiste rebele.

Atacul intervine după ce gruparea jihadistă egipteană, Ansar Bait al-Maqdis, a jurat credinţă organizaţiei Stat Islamic (SI), care conduce operaţiuni în Irak şi în Siria

Persoane aflate la bordul mai multor ambarcaţiuni au atacat miercuri, în Marea Mediterană, o navă aparţinând Marinei Egiptului, obligând armata egipteană să trimită întăriri aeriene. Armata egipteană a anunţat că nava a fost ţinta unui atac „terorist” şi că opt militari sunt daţi dispăruţi, informează AFP.

Aceste atacuri sunt adesea revendicate de jihadişti care spun că acţionează în represalii la reprimarea sângeroasă care s-a abătut asupra susţinătorilor lui Morsi şi care s-a soldat cu peste 1.400 de morţi.

Potrivit unui comunicat al armatei egiptene, cele patru ambarcaţiuni folosite în atacul de miercuri au fost distruse și 32 de presupuşi activişti au fost arestaţi. Armata a mai precizat că atacatorii reţinuţi vor fi interogaţi.

Agenţia oficială de presă Mena a anunţat anterior că nava Marinei a luat foc în cursul schimburilor de tiruri, la aproximativ 70 de kilometri de litoralul egiptean, precizând că aviaţia a trimis întăriri pentru a lupta împotriva atacatorilor.

Mai târziu, purtătorul de cuvânt al armatei a anunţat că este vorba de un atac „terorist”. Atacul a avut loc în largul guvernoratului Damietta, în nord-estul Egiptului.

„Cinci militari răniţi au fost transportaţi la un spital militar (…). Opt membri ai echipajului sunt daţi dispăruţi. Căutările continuă”, potrivit comunicatului.