Operațiile decontate ilegal, o practică de aproape nouă ani la Spitalul de Arși

spitalul-de-chirurgie-plastica-reparatorie-si-arsuri

Afacerea operațiilor estetice decontate din bani publici era o practică constantă la Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri, din Capitală, cel puțin din 2005, dar numărul intervențiilor a crescut semnificativ din 2011-2012. Așa le-au declarat mai mulți martori procurorilor bucureșteni, care au obținut în instanță arestarea preventivă pentru trei medici din unitatea medicală. Cei trei sunt acuzați de luare de mită, înșelăciune și fals după ce au perceput mii de euro/pacient pentru a face ilegal operații în spitalul public.

Referatul prin care procurorii bucureșteni au cerut arestarea medicilor dezvăluie faptul că unii dintre aceștia ajunseseră să opereze și de câte două ori pe zi pentru a face față numărului mare de cliente care preferau să plătească mai puțin pentru operații estetice la stat decât în clinicile private. Este vorba, în special, de dr. Cristina Isac și de directorul spitalului, dr. Vitalie Stan.

Faptul că internările pentru operații estetice la Spitalul de Arși deveniseră o practică cotidiană mai rezultă și din lejeritatea cu care medicii și asistentele discutau cu pacientele. Nimeni nu se ferea, toate discuțiile erau deschise, nu există discuții telefonice criptate, asistentele medicilor discutau la vedere despre prețul pe care pacientele trebuiau să-l achite doctorilor, precum și despre modul în care trebuie să procedeze o pacientă doritoare de o operație estetică pentru a îndeplini “criteriile tehnice” de internare.

Inculpaţii şi suspecţii au deturnat complet scopul şi funcţionalitatea Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri – singurul de această specializare din România, unitate în care au fost investite sume importante pentru modernizare şi dotare, transformându-l practic în propria lor clinică de chirurgie plastică în care unii dintre medici efectuau numai operaţii estetice (de expl: S.V.E. şi I.E.C.)“, se arată în referatul procurorilor bucureșteni.

Emoții pentru banii domnului doctor

Astfel, în ziua de 18.11.2013 ora 13:34:35 o doamna neidentificată –  G., aflată  la postul telefonic ……. o contactează pe  asistenta C., aflată la postul telefonic …. (SOS O. NR ….TARLA 343 , Ilfov), ocazie cu care poartă umătoarea convorbire, în limba română:

ASISTENTA C.: Asistenta doctorului A., bună ziua!

DOAMNA G. : Bună ziua! Sunt G., mama Ioanei, Iertaţi-mă!

ASISTENTA C.: Bună ziua, doamnă!

DOAMNA G.: că vă deranjez!… Ioana a ieşit din operaţie, dar eu am o mică problemă cu…că n-am reuşit să-i dau banii domnului doctor că mereu eram pe hol şi…ăăă…am găsit… nu ştiu cum să procedez.

ASISTENTA C.: Nu mergeţi la dânsul la cabinet?

DOAMNA  G.: Nu. Nu ştiu cum să procedez, ce tre’ să…

ASISTENTA C.: Unde sunteţi? Unde sunteţi?

DOAMNA G.: Eu sunt în salonul în care este ea…ăăă…

ASISTENTA C.: Staţi acolo cuminţică că vă trimit pe cineva să vă conducă la dânsul la cabinet.

DOAMNA G.: Şi mai spuneţi-mi o dată este 2.400 ca să nu fac vreo greşeală.

ASISTENTA C.: Şi…staţi un pic, că nu mai ştiu nici eu, să nu fac vreo greşeală. Staţi un pic. Staţi două secunde.

DOAMNA G.: Că ea aşa mi-a zis, da’ n-aş vrea să…sau să-l întreb pe dânsul…mă…mă rog.

ASISTENTA C.: Staţi un pic, staţi un pic, ăăă…aşa, e, am o problemă că nu ştiu să vă spun.

DOAMNA G.: Poate dacă-l întrebaţi dvs…

ASISTENTA C.: Ăăă…da, lăsaţi-mă două secunde că vă rezolv, oricum o să trimit pe cineva să vă conducă la dânsul la cabinet şi o să vă sun să vă spun exact.

DOAMNA G.: Să mă sunaţi înainte să-mi spuneţi…

ASISTENTA C.: Da, da, da. […]

DOAMNA G. : Că e o situaţie neplăcută şi n-aş vrea… La revedere! […]

referatul procurorilor

Ce a declarat directorul Spitalului la audierile de la Poliție

Directorul spitalului, medicul Vitalie Stan, le-a declarat procurorilor că efectuează operaţii estetice în cadrul spitalului, fiind contactat de pacienţi, telefonic sau prin recomandări, ulterior aceştia prezentându-se la unitatra medicală pentru consult şi pentru stabilirea tipului de intervenţie necesară.

Cu privire la costul operaţiilor, inculpatul arată că acesta este afişat la spital, la care se adaugă costul implanturilor şi al materialelor folosite. Sumele de bani îi sunt achitate inculpatului, de obicei după operaţie, la externare. Cu privire la tarifele percepute, inculpatul arată că nu cunoaşte cum au fost stabilite, însă de când deţine funcţia de manager, a ajuns la concluzia că pentru un implant mamar, costurile spitalului ar ajunge la suma de 260 – 280 euro. Cu privire la operaţiile estetice pe care le efectuează, inculpatul apreciază că le efectuează cu o frecvenţă de 2/3 pe zi, însă media o apreciază la 7 pe săptămână“, au consemnat anchetatorii declarațiile medicului Vitalie Stan.

Doctorul a negat însă că ar fi primit mită pentru operațiile făcute în spital.

Fiind întrebat dacă în afara costurilor intervenţiei chirurgicale pretinde şi alte sume de bani suplimentare, inculpatul arată că nu pretinde  astfel de sume dar au fost şi cazuri în care pacienţii i-au remis între 100 lei şi 100 euro ca recunoştinţă pentru serviciile prestate. Totodată, inculpatul precizează că sumele de bani care îi reveneau nu le împărţea cu membrii echipei medicale, însă e posibil ca pacienţii să ofere direct bani colegilor săi. Nu au existat cazuri în care să fi solicitat medicului rezident care îşi desfăşoara activitatera sub supravegherea sa să completeze un diagnostic fals în foile de observaţie. Toate foile de observaţie, indiferent de încadrarea lor (bilet de trimitere sau plata la casierie) sunt raportate la CASMB, iar în funcţie de încadrarea pe grupa de boală, acestea sunt validate sau nu“, a mai spus dr. Stan, potrivit anchetatorilor.

Cum se negocia prețul unei operații

Astfel, în ziua de 19.02.2014, ora 15.25.19, B.A.L., aflată la postul telefonic  …………. localizat în raza releului ”…………”, este contactată de C.D., pacient, aflată la postul telefonic ………………., ocazie cu care poartă umătoarea convorbire în limba română:

B.A.L.: Alo?

C.D.: Bună ziua. Doamna doctor B.?

B.A.L.: Da. Bună ziua!

C.D.: Mă numesc C.D.. Aș dori și eu o programare la dumneavoastră, dacă se poate, pentru o operație.

B.A.L.: Da, pentru ce anume consultație?

C.D.: Deci aș vrea să mă vedeți, să-mi spuneți părerea dumneavoastră pentru o eventuală operație de labioplastie…

B.A.L.: Cu cea mai mare plăcere, dar să știți că nu e obligatorie consultația înainte…

.[…]B.A.L.: Nu-i obligatorie…nu…nu… Labioplastia e labioplastie… Înseamnă că sunt labiile mici prea mari, ies în afara celor mai mari…

.[…]C.D.: Da. Păi oricât de repede…ca să am și eu o vară frumoasă la mare (râde)…

B.A.L.: Da…oricât de repede…ăă…mâine-poimâine eu am programări, da…

C.D.: Da…

B.A.L.: …deci, dacă vreți așa super repede…

C.D.: Îhm…

B.A.L.: …ăă…sâmbătă…

C.D.: Da!

B.A.L.: Da?

C.D.: E foarte bine. Copilul e…

B.A.L.: Sâmbătă…

C.D.: …acasă… E perfect…e perfect…

B.A.L.: Da?

C.D.: E perfect în weekend, cum să nu…

B.A.L.: Așa. Dar, în cazul ăsta, vă fac la spitalul de stat. De fapt nu contează, că oricum se plătește și colo și colo…

C.D.: Îhm…îhm…

B.A.L.: Da?

C.D.: Asta aș vrea să știu. Dacă puteți să-mi spuneți care cum să vin…

B.A.L.: Deci..dacă facem la spitalul de stat…costă 600 de euro…Dacă vreți în privat, costă 800 de euro…

C.D.: Am înțeles…deci 600 în mână…

B.A.L.: Da. Că sunt taxe diferite…de…sală…

C.D.: Îhm…îhm…Așa…

B.A.L.: Și buletinul…să văd și eu că sunteți majoră și vaccinată…

C.D.: Da…da…Am 45 de ani…așa…(râde)…

B.A.L.: Nu trebuie nimic de la alt doctor de familie, pentru că noi nu suntem prin casa de asigurări… Labioplastia este o operație estetică ce se face la cerere și contra cost…

C.D.: Da, astea nu se decontează… Îhm…

.[…]B.A.L.: Așa… Sunteți din București?

C.D.: Din București, da…

B.A.L.: Ok! Atunci vreau și eu un telefon, vineri seara…

C.D.: Da…

B.A.L.: Până la ora opt. “Sunt doamna cu labioplastia, pentru sâmbătă. Vin” sau “Nu vin, că mi s-a întâmplat altceva”

C.D.: Da bine-nțeles…da…da…

B.A.L.: Că…vin…vin special pentru asta.

C.D.: Da, deci sunt o persoană foarte serioasă și-mi doresc să fac lucrul ăsta și trebuie…

.[…]B.A.L.: Și atunci…o să ne vedem la Spitalul de chirurgie Plastică din Calea Griviței…

C.D.: Da…îl cunosc…

B.A.L.: Așa…Ăăă…când intrați la…la camera de gardă, acolo la recepție…

C.D.: Da…

B.A.L.: Dacă vă întreabă cineva…”Sunt pacienta doamnei doctor B.”.

C.D.: Îhm..

B.A.L.: Îmi dați mie telefon…

C.D.: Da…

B.A.L.: Și vin eu și vă recuperez…Ăăă…putem s-o facem dimineața pe la vreun nouă, așa?

C.D.: Cum să nu. Sunt disponibilă, bine-nțeles…

B.A.L.: Ca să avem fiecare ziua liberă, dup-aia…în rest…

[…]C.D.: Îhm. Deci e anestezie locală?

B.A.L.: Locală, sigur că da…

C.D.: Deci nu e generală…

B.A.L.: Nu…

.[…]B.A.L.: Nu…nu…cu anestezie locală…ați venit, ați făcut operația, ați plecat acasă…

.[…]C.D.: Păi, atunci, vă sun….am înțeles…vineri până în ora 20…

B.A.L.: Să-mi confirmați și mie…

C.D.: ….să vă confirm… La ora…îmi spuneți exact când dacă la nouă…

B.A.L.: Între șase și opt seara….[…]

referatul procurorilor

Cristi Ciupercă

NICIUN COMENTARIU