ONG-urile speră să schimbe lumea

Cele 300 de ONG-uri existente la nivel naţional şi-au declarat susţinerea faţă de Carta Albă a sectorului organizaţiilor neguvernamentale, lansată marţi la Palatul Parlamentului, prilej cu care au solicitat sprijinul clasei politice pentru o serie de propuneri pe care le-au formulat în acest document.

Reprezentanţii ONG-urilor au arătat cu această ocazie că propunerile pe care le fac partidelor politice şi instituţiilor publice au menirea să sprijine activitatea organizaţiilor, pe domenii de lucru, agenda discuţiilor evidenţiind că solicitările vizează în special domeniile drepturilor omului şi justiţiei, politicile de integrare a minorităţilor, politica fiscală a ONG-urilor, solidaritatea internaţională, dezvoltarea mediului, protecţia copiilor etc.

Diana Hătneanu de la APADOR CH spune că important este procesul decizional și că ar trebui să se schimbe modul în care se iau deciziile pentru ca proiectele să se facă planificat și să fie posibilă o consultare a cetăţenilor. Aceasta a cerut ‘o regândire’ a întregului sistem decizional la nivel central şi local, subliniind că România nu are încă o strategie a drepturilor omului.

Florin Botonogu (Policy Center for Roma and Minorities) a susţinut şi el că se impune implementarea urgentă a strategiei pentru romi, întrucât sunt probleme cauzate de lipsa alocării de fonduri. El susține că trebuie să crească fondurile europene pentru comunitățile de romi, educație timpurie și incluziune social.
În ceea ce priveşte politica fiscală, ONG -urile apreciază că ar trebui crescut pragul creditului fiscal pentru sponsorizări de la 0,2% la 0,6% din cifra de afaceri, pentru că această măsură ar avea potenţialul de a creşte sponsorizările venite din partea IMM-urilor.

”O altă prioritate ar fi accesul justiţiei la informaţiile clasificate. Politica penală este un alt aspect, care s-a axat pe condamnarea persoanelor, nu şi pe recuperarea prejudiciilor”, a afirmat Radu Nicolae de la Centrul de Resurse Juridice.

Propunerile susţinute de ONG-uri datează, potrivit reprezentanţilor organizaţiilor, chiar din anul 2007.

NICIUN COMENTARIU