12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 10:14
No menu items!

Omul de încredere al lui George Maior, săltat de DNA, în perchezițiile de joi

spot_img

Sergiu Ciobanu, omul de încredere al lui George Maior, ambasador în SUA și fost director al SRI, a fost ridicat pentru audieri joi dimineață, în urma perchezițiilor făcute de DNA într-un dosar care are ca punct central fraudele din sistemul de sănătate, potrivit informațiilor transmise de reporterii emisiunii ”Esențial”, de la Antena 3.

Ciobanu a fost angajat civil la MApN și SRI, în timpul mandatelor lui George Maior, în calitate de consilier al acestuia.

Procurorii DNA au efectuat joi percheziții la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, potrivit unor surse citate de Agerpres.

DNA a anunțat că procurorii efectuează percheziții în 50 de locații, dintre care două sunt sedii ale unor instituții publice din București, într-un dosar privind fapte săvârșite în perioada 2016-august 2017.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate infracțiunilor de corupție, săvârșite în perioada 2016-august 2017. Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, în cursul zilei de 31 august 2017, sunt efectuate percheziții domiciliare în 50 locații, dintre care două sunt sedii ale unor instituții publice din București, restul sedii sau puncte de lucru ale unor societăți comerciale sau domicilii ale unor persoane”, se arată într-un comunicat remis joi de DNA.

T.S.