9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 1:42
No menu items!

Omul de afaceri Vasile Turcu ar fi încercat să se sinucidă

spot_img

Omul de afaceri Vasile Turcu, fost acționar al clubului de fotbal Dinamo, ar fi încercat să se sinucidă, miercuri.

Surse judiciare au precizat că Turcu a fost găsit de o persoană din familia sa, după ce a încercat să se spânzure. 

Potrivit primelor informații, Vasile Turcu a fost transportat, în stare gravă, la Spitalul de Urgență Floreasca, din Capitală, unde medicii continuă să-l resusciteze.

„Este internat ca urmare a unui stop cardio-respirator resuscitat”, au afirmat surse medicale citate de Agerpres.

Vasile Turcu are 62 de ani.

Poliția Capitalei a deschis un dosar în acest caz. „Poliția a fost sesizată cu privire la un bărbat care ar fi avut o tentativa de suicid. Acesta a fost preluat de către un echipaj de Salvare și transportat la spital. În acest moment, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Bucuresti, Serviciul Omoruri efectuează cercetări în vederea stabilirii condițiilor în care s-a produs evenimentul”, au precizat oficiali ai Poliției Capitalei.
 
R.D.