16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 19:52
No menu items!

Oltchim își reia activitatea cu încetinitorul

spot_img

Astăzi a fost repornită, după două luni de blocaj financiar, prima secţie a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, electroliza cu membrană.

Secţia va intra în probe 48 de ore şi dacă lucrurile merg bine, de miercuri începe efectiv producţia. Aici lucrează 100 de salariaţi la care se adaugă alţi 200 la instalaţiile adiacente acestei secţii.
Noua conducere a combinatului Oltchim a renegociat contractele cu Salrom şi Electrica Furnizare, iar  combinatul va putea fi repornit în această săptămână.

Secţia Electroliza cu membrană produce leşie de sodă, acid clorhidric, hipoclorit de sodiu, hidrogen şi clor.

Pe 23 august combinatul a fost oprit din cauza datoriilor pe care societatea le-a înregistrat în ultimii patru ani. În urma protestelor, salariaţii şi-au recuperat restanţele salariale şi conducerea combinatului a fost schimbată. În luna septembrie combinatul a trecut printr-un proces eşuat de privatizare.
Oltchim avea, la sfâșitul lui mai, datorii de 2,59 miliarde lei (581 milioane euro), dintre care 113 milioane euro către AVAS (fără dobânzile aferente de 131 milioane euro), 149 milioane euro către Electrica, 3 milioane de euro către Electrica Furnizare, 23 milioane euro către CFR Marfă, 4 milioane de euro către Salrom, 18 milioane de euro către CET Govora și alte două milioane de euro către Apele Române.

La acestea se adauga circa 130 de milioane de euro datorii pentru credite contractate la bănci.

Oltchim are și datorii de 85 de milioane de euro față de furnizori privați, 43 de milioane de euro față de clienți care au achitat în avans, 7 milioane de euro pentru salarii și impozite aferente, 4 milioane de euro pentru leasing, cesiuni din TVA și dobânzi la credite.(S.S.)