11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 23:12
No menu items!

Oficiali eleni, pe listă cu persoane suspectate de evaziune fiscală

spot_img

 

grecia

Revista Hot Doc a publicat o listă cu numele a 2.059 persoane bănuite de evaziune fiscală, printre care se regăsesc nume sonore a mai multor oficiali, cum ar fi Stavros Papastavros, consilier al premierului Antonis Samaras, şi soţia lui Georgios Voulgarakis, fost ministru al culturii şi ordinii publice în guvernul Samaras, dar şi oficiali din Ministerul de Finanţe, oameni de afaceri, medici, femei casnice, avocaţi, pensionari şi studenţi.

Jurnalistul Costas Vaxevanis, editor al publicaţiei a publicat primul lista și a fost arestat sâmbătă și acuzat de încălcare a legislaţiei privind dreptul la viaţă privată. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la doi ani de închisoare.

Într-o înregistrare video trimisă agenţiei Reuters, jurnalistul se apără spunând: “Nu mi-am făcut decât datoria. Sunt un jurnalist şi mi-am făcut datoria”.

“Cel mai important lucru este că un grup de persoane – într-un moment în care Grecia moare de foame – face profit. Mâine în parlament vor vota reducerea cu 100-200 de euro a veniturilor pentru funcţionarul elen, pentru muncitorul elen, în timp ce majoritatea celor 2.000 de persoane din listă par să facă evaziune trimiţând pe ascuns bani în Elveţia”, a mai spus acesta.
Se pare că lista ar provenea din surse anonime, Hot Doc declarând că  a primit-o pe un stick USB.

Lista deţinătorilor de conturi, a căror valoare totală s-ar fi ridicat la 2 miliarde de euro până în 2007 a fost republicată luni de cotidianul Ta Nea.

Publicarea acestei listei ar putea intensifica tensiunea socială, într-un moment în care liderii Greciei trebuie să adopte noi reduceri de cheltuieli de 13,5 miliarde de euro pentru a se încadra în rigorile creditorilor internaționali.