19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 10:40
No menu items!

Oficiali ai institutului naţional de statistică Elstat, urmăriți penal

spot_img

Oficiali ai institutului naţional de statistică Elstat, urmăriți penal

Directorul general Andreas Georgiou al institutului naţional de statistică Elstat și doi oficiali ai aceleași instituții, sunt urmăriți penal de către Procuratura de la Atena, fiind acuzați că ar fi exagerat datele privind deficitul bugetar din 2009.

Potrivit unei surse judiciare, procurorii ar putea adăuga pe lista acuzațiilor corupţie şi fals în declaraţii, cei trei riscând pedepse de până la 10 ani de închisoare.

Oficialii sunt acuzaţi de subminarea interesului naţional prin exagerarea deficitului bugetar pentru anul 2009, cifră care a fost luată drept referinţă în negocierea programelor de finanţare externă convenite cu UE şi FMI.

Ancheta a fost demarată cu 15 luni în urmă, după ce autorităţile au fost sesizate de către un profesor de statistică că Georgiou şi echipa sa ar fi utilizat metode imprecise la ultima revizuire a deficitului bugetar pe 2009, când cifra a fost crescută de la 12% la 15,8% din Produsul Intern Brut.

La finalul anului 2009,  guvernul de la Atena a anunțat că administraţia precedentă a dezinformat partenerii internaţionali şi opinia publică în ceea ce privește evoluţia deficitului bugetar şi a datoriei de stat, care în realitate aveau valori mult mai ridicate decât cele raportate oficial.

Efectele acestei erori au determinat declanșarea crizei datoriilor de stat din zona euro și s-au răspândit cu predilecție în sudul continentului, cauzând recesiune şi creşterea şomajului.

C.I.