3.2 C
București
marți, 19 martie 2024 - 11:05
No menu items!

Oficial MApN: România are în plan achiziţionarea de rachete Patriot

spot_img

Florin Vlădică, secretar de stat în MApN, a afirmat joi că s-a trimis o solicitare către Biroul de Cooperare în domeniul Apărării din România din cadrul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, prin care România se declară interesată să achiziţioneze rachete de tip Patriot, urmând ca cererea să ajungă la guvernul american. Şeful Statului Major, generalul Nicolae Ciucă, s-a declarat optimist că procedurile de achiziţie pot fi demarate în acest an, potrivit Mediafax.

Declaraţiile au fost făcute într-o conferinţă de presă, cu prilejul unui exerciţiu tactic cu trageri de luptă cu muniţie reală, care a avut loc la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă din Smârdan, judeţul Galaţi, unde a fost organizată şi o ceremonie de bun venit pentru primul detaşament rotaţional de militari americani care fac parte din Iniţiativa SUA de Reasigurare Europeană (ERI).

Rachetele Patriot reprezintă un sistem de apărare avansat de tip sol-aer împotriva avioanelor sau rachetelor de croazieră sau balistice. Rachetele Patriot sunt deţinute de 12 ţări: Statele Unite, Olanda, Germania, Japonia, Israel, Arabia Saudită, Kuwait, Taiwan, Grecia, Spania, Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite.

Sistemul este bazat pe o remorcă mobilă, transportabilă cu avioane de tip C5 Galaxy, iar componentele sunt interoperabile, astfel încât ţările NATO pot colabora în asamblarea unui sistem de apărare, care poate fi instalat într-o regiune îndepărtată.

Un sistem Patriot este alcătuit din patru elemente: sistemul radar, centrul de control şi generatorul de energie electrică, turnurile de comunicaţii şi lansatoarele de rachete instalate pe camioane. Producătorul garantează că un camion poate fi echipat cu până la 16 lansatoare, însă armata Statelor Unite foloseşe de regulă de la cinci până la opt lansatoare per baterie. Fiecare lansator este echipat cu patru rachete, ultima versiune de tip „Pac-3” având capacitatea de a susţine chiar 16 rachete. Lansatoarele pot fi dispuse şi coordonate cu până la un kilometru depărtare de centrul de control.

Radarul funcţionează cu tehnologia reţelei de antene comandate în fază, care scanează cerul cu mii de fascicule pe secundă, iar în cazul în care depistează un obiect zburător se concentează asupra acestuia şi transmite informaţii asupra traiectoriei şi vitezei cu care se deplasează către centrul de comandă, care evaluează ameninţarea.

Sistemul poate detecta aproximativ 100 de ţinte şi poate ghida până la nouă rachete. Dacă reperează o ţintă, calculatorul poate lansa una sau două rachete, pentru a distruge obiectivul. Rachetele sunt ghidate în funcţie de traiectoria ţintei.

T.S.