11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:31
No menu items!

Obstacolul la care nu se așteptau refugiații

spot_img

Refugiații care vin în Balcanii de Vest în încercarea de a ajunge în Europa de Vest se vor confrunta cu ploile puternice și vremea rece specifice acestei zone, nefiind pregătiți pentru condițiile dure de iarnă.

Deja numărul ambarcațiunilor care îi transportă pe mare spre Grecia a scăzut în ultimul timp din cauza vremii reci și vânturilor foarte puternice.

Temperaturile medii din lunile de iarnă în regiune scad frecvent sub temperatura de îngheț, prezentând riscuri de sănătate pentru persoane care au călătorit deja mii de kilometri, de multe ori fără acces la hrană sau necesități de bază. „Sosirea iernii va împinge până la limită capacitatea oamenilor de a se adapta”, a avertizat directorul pentru Europa al Federației Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, Simon Missiri.

În ultimele șapte zile, 25.000 de oameni au sosit în Serbia, inclusiv familii cu copii mici, mulți dintre ei dormind sub cerul liber, în ciuda ploilor, afirmă reprezentantul federației. Peste jumătate de milion de migranți și refugiați au traversat Mediterana în acest an, aproape 400.000 ajungând în Grecia. Mulți dintre cei sosiți în Grecia au luat apoi drumul Macedoniei și Serbiei într-un efort de ajunge în vestul Europei.

În jur de 6.600 de persoane au ajuns în Grecia numai la 25 septembrie, potrivit UNHCR. În ziua următoare au avut loc 2.200 de sosiri, în timp ce joi au venit în țară doar 1.500 de refugiați, din cauza vremii reci.

În condițiile ploilor abundente din Serbia din ultima săptămână există un risc de degradare a situației umanitare, a spus Vesna Milenovic, șefa Crucii Roșii din această țară.

Avem nevoie de mai mult sprijin pentru a fi pregătiți de iarnă. Distribuim pelerine de ploaie și facem stocuri de provizii pentru iarnă, precum pături termale, termosuri, haine și încălțăminte de iarnă

Vesna Milenovic
șefa Crucii Roșii Serbia

Crucea Roșie a lansat apeluri de urgență pentru a ajuta 675.000 de migranți vulnerabili din Serbia, Macedonia, Ungaria, Italia și Grecia. De când Ungaria a întărit controalele de la frontieră pentru a bloca rutele migranților, zeci de mii de persoane au ajuns în Croația vecină.

UNHCR se pregătește pentru un aflux de cel puțin 1,4 milioane de migranți și refugiați în Europa în acest an și cel viitor, notează Reuters.

Emanuel Stan