Se ştie că este nevoie de o personalitate deosebită pentru a da răspunsuri la întrebări precum: Ce e real? Care este originea omului? Ce e bine? De acea marii filosofi sunt catalogaţi ca fiind un grup eclectic. Dar mai este un motiv pentru această catalogare: mulţi filosofi au avut comportamente ciudate. Iată câţiva dintre ei:
Arthur Schopenhauer (1788–1860) – căţetii săi rasa Pudel
Deşi filosoful german provenea dintr-o familie înstărită, persoanele fără adăpost au devenit tema centrală a lucrărilor sale, alături de atitudinea pesimistă şi lipsa de afecţiune faţă de semeni.
Această trăsătură a sa l-a condus să caute compania şi afecţiunea la câini, la cei din rasa pudel, în special. O dată cu începerea şcolii şi sfârşindu-se cu moartea sa, Schopenhauer a deţinut mai mulţi astfel de câini, numindu-I pe toţi la fel – Atma – şi având aceeaşi poreclă – Butz. Această ciudăţenie era privită de el ca un compliment deoarece cuvântul “Atma” însemnă în sanscrită “suflet transcendent”.
Voltaire (1694–1778)– nevoia constantă de cafea
Unul dintre cei mai faimoşi filosofi, elogiat pentru glumele şi satirele sale, este posibil să nu fi fost atât de glumeţ şi de satiric fără cantitatea enormă de cafea pe care o bea zilnic. Indiferent dacă era acasă sau se relaxa cu pritenii în oraş, Voltaire bea între 20 şi 40 de cafele în fiecarezi. Îi plăcea atât de mult cafeaua încât a ignorat sfaturile medicului său care i-a spus să nu o mai consume, ba chiar plătea sume exorbitante să îşi procure cafea de calitate importată.
Friedrich Nietzsche (1844–1900)- fructele
Nietzsche, care a condus, la numai 24 de ani, catedra de Filologie a Universității din Basel, a fost un respectat filosof al vremurilor sale. Deşi a avut o viaţă plină de succes, totuşi a avut multe probleme de sănătate – dureri de cap cronice, vărsături permanente şi complicaţii digestive. Se pare că aceste probleme aveau ca sursă obsesia lui pentru a mânca fructe care îi iritau tubul digestiv.
Conform gazdei sale din Alpi, unde a stat o bună perioadă de timp, în 1884, Nietzsche consuma o friptură de vită la micul dejun apoi doar fructe, pe tot restul zilei. Ajungea să consume până la 3 kg de fructe pe zi.
Immanuel Kant(1724–1804)–programul rigid
Obsesia era un mod de viaţă pentru Kant. Deşi bine cunoscut pentru starea lui permanentă de ipohondrie, avea o obsesie mult mai intensă şi mai prelungită – rutina zilnică. Kant se trezea la ora 5 dimineața fix, bea o cană de ceai şi fuma exact o pipă. Apoi lucra la operele sale până la ora 7 dimineaţa când începeau cursurile…la prânz, după masă, se plimba fix o oră în central orașului Konigsberg – Rusia. Era atât de punctual, încât se spune că vecinii săi îşi fixau ceasurile în functie de programul lui.
Albert Camus(1913–1960)–frica de moarte timpurie
Camus s-a născut într-o familie săracă, însă a reuşit să obţină o bursă care l-a ajutat să facă liceul. La 17 ani a supraviețuit unei crize de tuberculoză şi a avut nevoie de un an să îşi revină, lipsind de la școală. Însă el a revenit şi a devenit un autor celebru.
În ciuda abilităţii sale de a supravieţui şi cu un suces timpuriu, Camus a trăit cu frica de a muri tânăr, creându-i o obsesie pentru moarte, în general. Un pessimist convins şi având multe frici, Camus a fost decis să îşi termine lucrările înainte de a muri. Chiar şi câștigarea Premiului Nobel a fost privită de Camus ca un semn rău, pentru că el credea că este o pecetă pentru sfârșitul de carieră al celui care îl primeşte.
Presiunea pe care a simţit-o l-a urmărit toată viaţa, iar sfârşitul său a fost aşa cum îl aştepta el: la 46 de ani, într-un accident de maşină.
Rene Descartes (1596–1650)– pasiunea pentru femeile cu probleme de vedere Tatăl filosofiei moderne avea conversaţii şi prietenii cu femei puternice şi bogate ale timpurilor sale, Regina Cristina a Suediei sau Prinţesa exilată Elisabeta a Angliei. Însă femeile din viaţa sa personal erau cu totul diferite – Descartes nu s-a însurat niciodată, a avut o fiică nelegitimă cu una dintre servitoare, iar obsesia lui erau femeile care priveau cruciş.
Într-o scrisoare către regina Cristina, Descartes îi explică acesteia faptul că are această pasiune încă din adolescenţă când s-a îndrăgostit de o fată care privea cruciş şi a rămas cu această înclinaţie pentru acest defect. El îşi explică acest lucru ca fiind unul subconştient, făcând eforturi să îl depăşească.
G.T.