Obama cere evitarea reducerilor bugetare automate

Obama cere evitarea reducerilor bugetare automate

Preşedintele Barack Obama a făcut apel la guvernatorii americani să pună presiune pe Congres pentru a evita cura de austeritate ce va intra automat în vigoare, începând de vineri, în lipsa unui acord de ultim minut între democraţi şi republicani.

Tăierile generalizate asupra cheltuielilor, stabilite în acorduri precedente, încheiate între partizanii şi adversarii conducătorului american, “ne vor încetini economia şi vor conduce la dispariţia unor locuri de muncă bine plătite”, a avertizat Obama în faţa guvernatorilor celor 50 de state federale, reuniţi la Casa Albă.

Preşedinţia a arătat consecinţele, pentru fiecare stat în parte, ale acestei austerităţi bruşte: reduceri ale ajutoarelor sociale, funcţionari publici plasaţi în concediu fără plată, sistarea unor comenzi cu subcontractanţii, etc.

De exemplu, Pentagonul va fi nevoit să îşi reducă cheltuielile cu 8% faţă de bugetul său iniţial pentru exerciţiul fiscal 2012-2013, iar restul bugetului va suferi o scădere de circa 5%.

La capitolul educaţie, statul federal îşi va diminua ajutoarele pentru circa 10.000 de profesori din ţară alături de 7.200 de profesori specializaţi pentru copiii cu dizabilităţi şi alte tipuri de personal din educaţie.

Programul de şcolarizare Head Start, destinat copiilor săraci de mai puţin de cinci ani, va fi eliminat pentru 70.000 de copii, suscitând suprimarea a 14.000 de posturi de învăţământ.

De asemenea, tăierile vor conduce la îngheţarea sau anularea unor proiecte de cercetare şi la renunţarea la sute de subvenţii destinate acestui sector.

Inspectorii sanitari vor efectua mai puţine inspecţii alimentare, ceea ce ar putea avea efecte nefaste asupra calităţii alimentaţiei. Administraţia a avertizat că bolile legate de alimente contaminate ar putea deveni mai numeroase.

În context, Obama le-a solicitat republicanilor, majoritari în Camera Reprezentanţilor, să împiedice aceste tăieri automate și să ajungă la un acord bugetar care să cuprindă o creştere a impozitelor pentru cei mai bogaţi şi eliminarea unor nişe fiscale. “Nu putem face reduceri sperând la prosperitate”, a pledat Obama în faţa guvernatorilor, democraţi şi republicani.

“Aşa că atât timp cât veţi sta la Washington, sper că veţi discuta cu aleşii statelor voastre din Congres, pentru a le reaminti mizele aflate în joc (…) pentru că aceste tăieri nu sunt inevitabile. Congresul le poate împiedica cu ajutorul unui mic compromis”, a concluzionat preşedintele american.

A.V.

NICIUN COMENTARIU