24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:30
No menu items!

Oamenii care au evitat tragedia: Unii pasageri nu s-au îmbarcat în MH17. Află motivele VIDEO

spot_img

Unii pasageri nu s-au îmbarcat în avionul prăbuşit Ucraina pentru a face economii sau a rămâne alături de familie

pasageri avion malaezian

Unii pasageri nu s-au mai îmbarcat în avionul malaezian prăbuşit în estul Ucrainei fie pentru că au întârziat, fie din dorinţa de a face economii sau a călători împreună cu familia şi nu le vine să creadă că au ratat tragicul zbor în care au murit 298 de persoane, potrivit AFP.

Când a aflat că nu se va afla în acelaşi avion împreună cu soţia sa, Nour Azaani, şi copilul în vârstă de trei luni, Barry Sim s-a adresat agenţiei unde rezervase biletele.

Călătoresc, de regulă, cu Malaysia Airlines şi i-am solicitat agentului să îmi rezerve biletul la acelaşi zbor, împreună cu familia„, a relatat Barry, citat de cotidianul Algemeen Dagblad.

Avionul era însă plin, iar Barry nu a mai reuşit să găsească un bilet pentru zborul care a plecat joi după-amiază de la Amsterdam, astfel că a decis să transfere biletele soţiei şi fiicei la zborul de joi seară. „Nu doream să călătorim separat„, a mai povestit el. Barry se declară „uşurat” şi „binecuvântat” şi spune că gândurile sale se îndreaptă spre familiile numeroaselor victime ale tragediei.

La rândul său, Maarten de Jonge, în vârstă de 29 de ani, membru într-o echipă profesionistă de ciclism din Malaysia, a scăpat din catastrofa produsă în estul Ucrainei.

În ultimul moment, am ales un zbor care pleca duminică, deoarece era cu 300 de euro mai ieftin. Mai era un singur loc liber, l-am rezervat imediat„, a povestit el pentru presa olandeză. „Dorinţa de a face economii mi-a salvat viaţa„, a adăugat bărbatul.

O altă familie care urma să ajungă în Australia, cu escală la Kuala Lumpur, pentru o înmormântare, a ajuns cu întârziere la aeroport pentru a cumpăra biletele la zborul MH17. „Este ireal„, declară o femeie, pentru postul de televiziune local AT5, având în braţe o fetiţă. „Nu-mi vine să cred„, mai spune femeia.

Un avion al companiei Malaysia Airlines, cu 298 de oameni la bord, care efectua zborul MH17 pe ruta Amsterdam – Kuala Lumpur s-a prăbuşit, joi, în estul Ucrainei.

D.M.