7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 2:53
No menu items!

O treime din rezidenți ajunge în depresie din cauza specializărilor

spot_img

Un studiu al Universității de Medicină Carol Davila din București arată că 30% dintre medicii rezidenți sunt dezamăgiți de specializarea pe care au ales-o

protest-medici

Datele studiului Universității de Medicină arartă că aual, peste o mie de medici rezidenţi sunt dezamăgiţi de specializarea pe care ajung să o facă, iar o treime dintre ei ajung depresivi, sau chiar dependenţi de alcool şi droguri.

Universitatea Carol Davila și Spitalul Elias au obţinut bani europeni pentru un proiect prin care studenţii sunt plătiți pe perioada practicii, astfel încât să le poată fi mai ușor să aleagă specializarea pe care vor să o profeseze. Din peste 2.000 de studenți au fost aleși 150, care vor lucra în serii, timp de o lună, la Spitalul Elias. Selecția s-a făcut pe baza rezultatelor de la examene. Sumele pe care le vor primi rezidenții aleși vor fi cuprinse între 900 și 2.000 de lei. În plus, la finalul practicii plătite, fiecare student va scrie o lucrare, iar cele mai bune 30 dintre acestea vor fi premiate cu câte 2.500 de lei.

Și la Iași s-a derulat, vara trecută, un asemenea proiect, studiul de acolo arătând că ponderea dezamăgiților de specializarea aleasă este mult mai mare, de aproape 85%. Toți studenții ieșeni au primit consiliere pentru alegerea specializării.