O fostă prostituată a fost înnobilată de ziua reginei Marii Britanii

catherine healy, noua zeelanda, fosta prostituata, innobilare

O fostă prostituată, Catherine Healy, care a militat pentru legalizarea acestei meserii în Noua Zeelandă, a fost înnobilată de ziua reginei Marii Britanii, în semn de recunoaștere pentru serviciile aduse industriei sexului, scrie AFP, citată de Mediafax.

Datorită campaniei inițiate de Healy, prostituția a devenit legală în Noua Zeelandă, în 2003. Femeia în vârstă de 62 de ani a declarat pentru Radio New Zealand că a fost foarte surprinsă că i s-a acordat o astfel de onoare, aceea de a fi inclusă pe lista Ordinului de Merit al Noii Zeelande, primind titlul de “dame”.

“De fapt, mereu spun că mă aștept să fiu arestată în zorii zilei, nu să am parte de această onoare imensă și am fost foarte afectată, foarte mișcată”, a mai spus aceasta.

Catherine Healy a contribuit major la adoptarea legii din 2003 care permite ca bordelurile și prostituatele să activeze legal. Prostituatele beneficiază de drepturi în ceea ce privește sănătatea și securitatea la locul de muncă.

Guvernul din Noua Zeelandă acordă aceste titluri de două ori pe an, de Anul Nou și de ziua oficială a reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii. 21 aprilie 1926 este data de naştere a reginei Elizabeth a II-a, însă suverana britanică mai are o aniversare oficială în luna iunie, tradiţional marcată printr-o ceremonie denumită “Trooping the Colour” (“Salutul Culorilor).

Alex Militaru

NICIUN COMENTARIU