11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:19
No menu items!

O femeie internată la Spitalul Județean Focșani a murit după ce s-a aruncat de la etaj

spot_img
O femeie internată la Spitalul Județean Focșani a murit după ce s-a aruncat de la etaj
foto: doctorulzilei.ro

O femeie de 65 de ani, internată la Spitalul Judeţean Focşani în urmă cu trei zile după o tentativă de suicid, a murit vineri dimineaţă, după ce s-a aruncat de la etajul al patrulea al unităţii medicale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Focşani, Alina Pelin, incidentul a avut loc vineri dimineaţă, în jurul orei 8.00.

Ea a mai precizat că femeia în vârstă de 65 de ani, din localitatea Câmpineanca, fusese internată în spital în 30 aprilie, în urma unei tentative de suicid. Atunci, femeia ar fi înghiţit medicamente şi insecticid.

Reprezentanţii spitalului spun că femeia a deschis geamul salonului în care se afla şi s-a aruncat, de faţă fiind alţi pacienţi şi o infirmieră, care nu ar fi putut interveni să o salveze pe bolnavă.

Femeia a căzut pe capota unei maşini parcate în curtea unităţii spitaliceşti, fiind grav rănită.

Medicii au încercat să o resusciteze pe femeie, însă fără succes.

A.V.