Noul Guvern polonez, condus de Ewa Kopacz, a depus jurământul

Ewa Kopacz a fost desemnată oficial, pe 15 septembrie, în funcţia de prim-ministru al Poloniei

guvern polonez

Noul Guvern polonez condus de Ewa Kopacz a depus jurământul, luni, în prezenţa preşedintelui Bronislaw Komorowski, potrivit AFP.

Printre sarcinile pe care le va avea acest Guvern, Komorowski a citat “pregătirea Poloniei pentru dezbaterea privind consolidarea locului său în Uniunea Europeană” prin aderarea la zona euro. Această aderare, pentru care Varşovia nu a fixat o dată, necesită în special o schimbare a Constituţiei.

Preşedintele a evocat de asemenea Campionatul Mondial de volei din Polonia, câştigat duminică de echipa poloneză în faţa Braziliei.

Noul Executiv, ai cărui membri au depus jurământul în cadrul unei ceremonii televizate, are cinci miniştri noi faţă de cel precedent, inclusiv ministrul de Externe.

Şeful diplomaţiei din Cabinetul precedent, Radoslaw Sikorski, cunoscut în străinătate după şapte ani în acest post, a fost înlocuit de Grzegorz Schetyna, un baron al partidului lui Kopacz, Platforma Civică (PO, de centru-dreapta), şi principalul rival politic al premierului în exerciţiu Donald Tusk.

Noul Guvern include şase femei, cel mai mare număr de la căderea comunismului în 1989. Una dintre ele, Teresa Piotrowska, va conduce Ministerul de Interne, o premieră în Polonia.

Kopacz îşi va prezenta politica generală în Parlament la 1 octombrie, după care va cere votul de încredere, urmând să îl obţină fără probleme datorită majorităţii de care dispune coaliţia guvernamentală formată de PO şi partidul ţărănesc PSL.

Acest Guvern trebuie să asigure continuitatea măsurilor adoptate de Cabinetul lui Donald Tusk, desemnat la conducerea Consiliului European.

D.M.

NICIUN COMENTARIU