Noul aeroport al Chinei: Cum arată “capodopera arhitectonică” de 730 de milioane de euro

china_airport 1

China a inaugurat vineri un nou terminal al Aeroportului Internaţional din Shenzen, care, deşi a costat peste 730 de milioane de euro şi are o capacitate de 43 de milioane de pasageri pe an, are contract cu o singură companie de zbor europeană.

Terminalul de aproximativ 737 milioane de euro a fost inaugurat, vineri, printr-o ceremonie fastuoasă, în cadrul căreia un avion al companiei Shenzen a decolat spre Mongolia. Lăudat ca fiind o capodoperă a arhitecturii şi un simbol al exploziei Chinei în industria turismului global, noul terminal al Aeroportului Internaţional Shenzen are o problemă: nimeni nu pare să vrea să meargă acolo, scrie dailymail.co.uk.

“The Independent” arată că ofertele prezentate pe site-ul aeroportului care asigură posibilitatea călătoriilor spre destinaţii îndepărtate precum Sydney sau Dubai nu există în realitate, pentru că nicio companie aeriană nu oferă servicii de zbor din sau către aceste oraşe.

Realitatea este că zborurile disponibile au doar destinaţii regionale, cum ar fi Bangkok, Kuala Lumpur şi Singapore. Singura destinaţie din Statele Unite este Anchorage, în Alaska, şi doar pentru livrări de marfă, iar singurul zbor direct spre Europa este cel al firmei Finnair, spre Helsinki.

În plus, spre deosebire de cele mai mari oraşe din China, Shenzhen nu permite escala pasagerilor fără viză.

china_airport 2

Conceput de studioul de arhitectură Fuksas, cu sediul la Roma, Aeroportul Internaţional din Shenzhen Bao se întinde pe o suprafaţă uluitoare de 400.000 de metri pătraţi şi are capacitatea de 45 de milioane de pasageri pe an. Printre atracţiile sale turistice se numără o fostă carieră sovietică numită Minsk World, şi Dapeng Fortress, un câmp de bătălie datând din Raăzboaiele Opiului din secolul al 19-lea, împotriva “invadatorilor coloniilor britanice”.

Terminalul seamănă cu un avion imens alb, acoperit într-un strat perforat din metal şi sticlă, care permite lumină maximă, reducând consumul de energie în timp ce apa de la ploaie este reciclată în toalete şi folosită pentru a uda plantele din interior. Construcţia este dotată şi cu “arbori” stilizaţi, tot de culoare albă, care servesc drept ventilatoare.

Este de asemenea, primul aeroport din China dotat cu o centrală solară de 10 megawaţi, care furnizează energie suficientă pentru 10.000 de gospodării din Statele Unite, scrie Daily Mail.

Lipsa de interes comercial a chinezilor pentru noul aeroport este într-un contrast puternic cu altele din această ţară, unde, în primele zece luni ale anului 2013, traficul pasagerilor a urcat cu 11 la sută, până la 297,6 milioane.

R.D.

NICIUN COMENTARIU