Noua generație Smart, disponibilă în România din noiembrie. Galerie foto

Primul model a fost lansat în 1998

smart fortwo, BR C453, 2014

Noile generații ale modelelor Smart sunt disponibile pentru vânzare în România, primele autoturisme urmând a fi livrate în noiembrie 2014, după premiera mondială de la Berlin, de la mijlocul lunii iulie, a anunțat reprezentanța din România a concernului Daimler.

Prețurile de pornire sunt 9.155 euro fără TVA (11.352 euro cu TVA inclus) pentru Smart Fortwo și de la 9.710 euro (12.040 euro cu TVA inclus) pentru Smart Forfour.

Motorul de top, turbo cu 66 kW/90 CP, va fi disponibil din decembrie 2014, iar transmisia cu dublu ambreiaj (twinamic) va putea fi achiziționată din primăvara anului 2015.

Versiunile standard include lumini de rulare pe timp de zi cu LED, atenționare/verificare vizuală a închiderii și imobilizator, cruise control cu limitator variabil de viteză, indicator al temperaturii exterioare cu atenționare de îngheț, instrumentar de bord cu display LCD monocrom și computer de bord.

Cele trei linii de echipare sunt Passion, Prime și Proxy, cu dotări suplimentare în valoare de până la 3.600 de euro.

Smart este disponibil pe 46 de piețe din toată lumea, marca fiind lansată de curând și în Rusia. Pe lângă Germania și Italia, China este una dintre piețele cele mai importante pentru smart.

De la lansarea primului model pe piață, în 1998, peste 1.5 milioane de Smart Fortwo au fost produse și livrate.

V.B.

NICIUN COMENTARIU