22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:58
No menu items!

Nouă suspecţi într-un caz de fraudă electorală la Bradu, județul Argeș. Primarul localității, vizat de anchetă

spot_img

Primarul localității Bradu, vizat de ancheta privind posibile fraude electorale

Nouă persoane suspectate în dosarul de fraudă electorală la alegerile locale din 2012 în localitatea argeşeană Bradu, unde au loc percheziţii la sediul primăriei, fiind vizat şi primarul comunei, vor fi duse la audieri la Parchetul Judecătoriei Piteşti.

Polițiști au descins miercuri dimineață atât la sediul Primăriei Bradu, cât şi la locuinţa primarului PDL al localităţii, Florin Frătică, şi la locuinţele unor persoane din judeţele Ilfov şi Olt, care în 2012 şi-ar fi făcut mutaţii în comuna Bradu pentru a putea vota aici la alegerile locale organizate pe 10 iunie anul trecut.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, Mădălina Bălănescu, a precizat că în acest caz sunt vizate nouă persoane – patru din localitatea Bradu şi cinci din Ilfov şi Olt. „Acţiunea se desfăşoară în cadrul a două dosare penale, fiind vizate nouă persoane, între care patru din Argeş, suspectate de săvârşirea mai multor infracţiuni, precum abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în legătură directă cu o faptă de corupţie, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mită electorală, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Persoanele vizate vor fi duse la audieri la sediul Parchetului Judecătoriei Piteşti”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, fără a preciza dacă printre cei care vor fi duşi la audieri se va afla şi primarul localităţii Bradu.

Primarul localităţii Bradu, Florin Frătică, a declarat pentru B1 TV că acuzaţiile care i se aduc sunt neîntemeiate.
„Este vorba despre mai multe acuzaţii de mită electorală, însă eu mă consider nevinovat. Tot ce am făcut a fost să premiez mai multe cupluri din comună pentru că au împlinit 50 de ani de căsnicie. Există o hotărâre în acest caz de la Consiliul Local. Problema a apărut deoarece Zilele comunei Bradu, când noi facem aceste premieri, au coincis cu zilele alegerilor, iar contracandidaţii mei au depus o plângere”, a susţinut edilul.

Anchetatorii au descins, miercuri dimineaţă, la sediul primăriei din localitatea argeşeană Bradu, existând suspiciuni de fraudă electorală la alegerile locale din iunie 2012. Surse judiciare afirmau că în acest dosar ar fi vizat şi primarul localităţii, Florin Frătică, aflat la al doilea mandat, el fiind suspectat de abuz în serviciu, fals şi uz de fals şi acordarea de foloase necuvenite.

Potrivit surselor citate, primarul ar fi luat în spaţiu, la domiciliul său, 22 de persoane din afara comunei, care astfel şi-au făcut cărţi de identitate în localitate, pentru a putea vota la alegerile locale. Numărul total al persoanelor aduse din afara localităţii, cu mutaţie în comună, ar fi de aproximativ 70.

La alegerile locale de pe 10 iunie 2012, Florin Frătică, candidat al Alianţei pentru Argeş şi Muscel (PDL şi PNŢCD) pentru cel de-al doilea mandat de primar în comuna Bradu, a obţinut 1.912 voturi (53,79%), în timp ce contracandidatul său de la USL a obţinut 1.424 de voturi (40,06%).

R.D.