22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:34
No menu items!

Ninsori, viscol şi strat de zăpadă de trei centimetri, în Harghita-Băi

spot_img

ninsoare

Temperaturile au coborât, luni dimineaţă, în zonele înalte din judeţul Harghita sub zero grade Celsius, astfel că ploile s-au transformat în ninsori. În staţiunea Harghita-Băi stratul de zăpadă proaspăt depus are deja trei centimetri.

Nu ne-am aşteptat deloc să ningă, ieri (duminică – n.r.) a fost primăvară, iar astăzi (luni – n.r.) ne-am trezit cu iarna la uşă. Uitaţi-vă la termometru, este minus un grad afară, s-au depus trei-patru centimetri de zăpadă şi viscoleşte. Sper să se termine cu iarna asta odată, că suntem deja în luna mai„, a declarat Biro Tibor, administratorul unei pensiuni din staţiunea Harghita-Băi, citat de MEDIAFAX.

Ninge, de asemenea, în Pasul Bucin, unde s-a depus un strat de zăpadă de circa doi centimetri, dar traficul pe drumurile naţionale din judeţ se desfăşoară pe şosele negre-umede.

Cea mai scăzută temperatură din judeţul Harghita, minus 1,4 grade C, a fost înregistrată, luni dimineaţă, la staţia meteo Bucin.

Temperaturile au scăzut peste noapte în Harghita, minima dimineţii fiind de minus 1,4 grade C la Bucin, unde ninge şi este zăpadă de doi centimetri. Cea maI ridicată minimă de astăzi în judeţ, de 4,5 grade C, a fost consemnată la Odorheiu Secuiesc„, a precizat meteorologul Petho Devay Ildiko de la Centrul Meteo Regional Târgu Mureş, citat de MEDIAFAX.

La Miercurea Ciuc, termometrele au indicat, luni, 3,6 grade C, iar cantitatea de precipitaţii căzută în ultimele 24 de ore, de 24 de litri pe metrul pătrat, a fost cea mai mare din judeţ.

Potrivit meteorologilor, vremea va continua să se răcească în intervalul următor, marţi dimineaţă fiind prognozate minime de până la minus 3 grade C în depresiunile Ciuc şi Giurgeu, dar în cursul zilei vremea va fi plăcută, cu maxime care pot ajunge la 16 grade C.

Minima absolută a lunii mai în Harghita, de minus 7,7 grade C, a fost consemnată în anul 2007, la Miercurea Ciuc.