8.3 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 8:14
No menu items!

Ninsori şi lapoviţă până marți

spot_img

Va ninge din nou în Muntenia și Oltenia începând de marți, de la ora 2.00 până la ora 14.00

circulatie-zapada

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează că se vor produce precipitaţii mixte, polei şi vânt, începând de marţi, de la ora 02.00, până marţi, la ora 14.00. În Muntenia şi în estul Olteniei vor fi lapoviţă şi ninsoare, iar în Bărăgan şi Dobrogea, mai ales în Delta Dunării şi pe litoral, vântul va atinge la rafală viteza de 40-50 de kilometri pe oră.

Potrivit unei noi informări emise de ANM, marţi, între orele 02.00 şi 14.00, în Muntenia şi în estul Olteniei vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, dar mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În Bărăgan şi în Dobrogea, mai ales în Delta Dunării şi pe litoral, vântul va avea unele intensificări, cu rafale de 40-50 de kilometri pe oră. În vestul Dobrogei, unde vor predomina ploile, şi în Muntenia, noaptea şi dimineaţa se va semnala polei.

În judeţele din sudul şi sud-estul ţării, de vineri seară şi până sâmbătă după-amiază a plouat şi vântul a avut la rafală viteze de până la 60-70 de kilometri pe oră. Ulterior, ploile s-au transformat în lapoviţă şi ninsoare.