12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:23
No menu items!

Nicolescu a trimis la Parchet rapoartele de control de la RAAN

spot_img

Compania care produce apă grea pentru reactoarele de la Cernavodă este în insolvență din toamna anului trecut

Este a treia oară, în ultimele trei luni în care Centrala de la Cernavodă

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a decis miercuri să trimită Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rapoartele primite de la Corpul de Control, în urma verificărilor efectuate la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) Drobeta-Turnu Severin.

Cele două rapoarte vor ajunge pe masa procurorilor în perioada imediat următoare. Rapoartele întocmite de Corpul de control al ministrului delegat pentru Energie vizează contractarea, derularea şi facturarea lucrărilor de investiţii la instalaţia de evacuare în şlam dens a Sucursalei Romag Termo a RAAN şi, respectiv, derularea unor contracte de furnizare şi procesare a cărbunelui energetic, precum şi vânzarea – cumpărarea energiei electrice în cadrul regiei.

Citește și: Cum să câștigi 20.000 de lei pe lună într-unul dintre cele mai sărace orașe din România, fără să faci nimic

Nicolescu l-a demis, la mijlocul lunii aprilie a acestui an, pe fostul administrator special al RAAN, Dănuț Andrușcă, numindu-l în locul său pe Viorel Marian. Oficialul a precizat la acea vreme că activitatea RAAN va fi în coordonarea subsecretarului de stat Daniel Andronache, și că a retrimis Corpul de Control într-o nouă acțiune la societatea din Drobeta Turnu-Severin, ”pentru verificarea unor aspecte suplimentare”.

RAAN este în insolvenţă din toamna anului trecut. Compania este vitală pentru sectorul energetic românesc, producând apa grea, necesară reactoarelor de la Cernavodă. De asemenea, compania manevrează în procesul de producţie hidrogen suflurat, un gaz foarte otrăvitor.

C.C.