18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 13:59
No menu items!

Nicolas Maduro, victorios la prezidențiale. Opoziția contestă rezultatul

spot_img

Nicolas Maduro, victorios la prezidențiale. Opoziția contestă rezultatul

Nicolas Maduro, candidatul Partidului Socialist Unificat din Venezuela a ieșit învingător la prezidențiale, câştigând lupta în faţa candidatului din opoziţie, Henrique Capriles, cu peste 50 de procente.

Maduro, în vârstă de 50 de ani, succesor desemnat de fostul lider Hugo Chavez înainte de deces, a câştigat scrutinul în faţa candidatului opoziţiei Henrique Capriles, în vârstă de 40 de ani, care a obţinut 49,07 la sută din sufragii, a declarat preşedintele CNE, Tibisay Lucena, afirmând că tendinţa este “ireversibilă”.

“Astăzi, putem spune că am repurtat o victorie electorală justă”, a declarat Maduro în faţa mulţimii de susţinători ai săi, reuniţi la Palatul prezidenţial din capitala venezueleană.

După cum a anunţat CNE, candidatul opoziţiei din Venezuela, Henrique Capriles a obţinut 49,07 % din voturi, clasându-se pe locul secund, însă acesta contestă rezultatul scrutinului.

Maduro s-a declarat dispus la o renumărare a voturilor. “Ea /opoziţia/ doreşte o renumărare a voturilor, noi nu suntem împotrivă. Cer oficial Comisiei electorale o renumărare”, a afirmat acesta, după ce anterior Comisia electorală a subliniat că rezultatul alegerilor este “ireversibil”, semnalează Reuters.

Cu câteva ore înaintea de anunţarea rezultatelor scrutinului, Capriles a declarat că autorităţile se pregătesc de fraudarea votului.Guvernul venezuelean a caracterizat declaraţia acestuia ca iresponsabilă.

În timp ce suporterii lui Maduro au sărbătorit cu focuri de artificii victoria candidatului lor în alegeri, susţinătorii reprezentantului opoziţiei au contestat rezultatul scrutinului, lovind în cratiţe şi tigăi în semn de protest.

Scrutinul s-a desfăşurat în condiţii de securitate sporită, de teama izbucnirii unor violenţe între partizanii celor două tabere. Frontierele ţării au fost închise, pentru a preveni infiltrarea unor agenţi străini care vor să destabilizeze ţara – aşa cum s-au exprimat oficialii din Caracas.

C.I.