13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 13:51
No menu items!

Niță vrea marcarea originii și pentru produsele nealimentare

spot_img

Ministrul Economiei crede că românii trebuie să cunoască țara de proveniență a tuturor mărfurilor, nu doar a mâncării

eticheta supermarket

Șeful Economiei, Constantin Niță, i-a transmis comisarului european pentru Protecția Consumatorului, Neven Mimica, necesitatea includerii în propunerea de Regulament privind siguranța produselor a obligației de indicare a marcajului de origine pentru produsele nealimentare.

Propunerea lui Niță a venit în cadrul unei întâlniri cu oficialul european, la București, la care au mai participat șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Filote, Secretarul de Stat în Ministerul Economiei Marcel Bogdan Pandelică și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Marius Alexandru Duncă.

„Indicarea țării de origine va permite consumatorilor să fie mai bine informați și să facă  alegerile corecte”, a precizat Niță.

Parlamentul European și Consiliul European au venit, la începutul acestui an, cu o propunere care privește siguranța produselor de consum: pe etichetele produselor comercializate vor apărea informații referitoare la țara de proveniență a produsului, acestea înlocuind formularea ”produs în UE”. Această prevedere vizează toate statele membre UE.

Producătorii și importatorii vor fi nevoiți să menționeze, în mod explicit, pe etichetele produselor, care este țara de proveniență a respectivului produs. Astfel, va fi eliminată formularea ”made in UE” care apare în acest moment pe etichetele produselor realizate într-un stat membru al Uniunii.

Într-o hotărâre a Senatului român, publicată în Monitorul Oficial, se arată că, ”în cazul în care țara de origine determinată în conformitate cu alineatul 2 este un stat membru al Uniunii, producătorii și importatorii vor face trimitere la respectivul stat membru”.

Aceeași propunere de Regulament precizează că, retailerii care comercializează mărci proprii, ar trebui să fie considerați producători, acest lucru atrăgând mai multe responsabilități față de consumatori.

C.C.