15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 19:50
No menu items!

Nereguli grave în programul ”Schi în România” al lui Udrea

spot_img

Corpul de control al primului-ministru a sesizat organele de urmărire penală, în urma desfășurării unor controale la nouă autorități publice locale

partie poiana-brasov

O serie de nereguli au fost identificate de Corpul de Control la Autoritatea Naţională pentru Turism şi la un eşantion de administraţii locale, respectiv la Consiliul Judeţean Maramureş, Consiliul Judeţean Cluj, consiliile locale din Vulcan, Petroşani, Cavnic, Borşa, Predeal, Borsec şi Azuga.

Inspectorii acuză că au fost alocate fonduri fără clarificarea situaţiei juridice a terenurilor, au fost achiziţionate echipamente neîncorporate în obiective, au fost plătite echipamente neidentificate la faţa locului, a fost schimbată destinaţia fondurilor de către unele autorităţi locale, iar unele contracte  s-au atribuit ilegal.

Programului ”Schi în România”, derulat în perioada 2009-2013 și coordonat de Ministerul Turismului și Ministerul Dezvoltării Regionale, a folosit peste 143 de milioane de lei de la bugetul de stat (92%) și numai 12,3 milioane de lei din bugetele locale (8%).

”Ministerul Turismului, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale și Tursimului, nu a elaborat prevederi riguroase cu privire la transferul fondurilor publice către autoritățile publice locale”, se arată în raportul Corpului de Control.

Astfel, sumele alocate autorităților publice locale de la bugetul statului au fost distribuite în baza unor ordine de ministru și au reprezentat principala sursă de finanțare pentru investițiile necesare.

Asta în condițiile în care legea prevede că ”finanțarea realizării documentațiilor tehnice și a lucrărilor de execuție a proiectelor de investiții se asigură din bugetul autorităților locale și, în completare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Turismului”.

Programul ”Schi în România” a fost coordonat de ministrul Elena Udrea. Concuziile raportului Curții de Control, aici.

C.C.