Nelu Botiș, audiat la Parchetul General

Fostul ministru al muncii, Ioan Nelu Botiş, s-a prezentat, joi, la Parchetul General în dosarul în care este cercetat pentru conflict de interese, deshis la sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Fostul demnitar nu a vrut să facă declaraţii la intrarea în sediul Parchetului.

Ioan Botiş a demisionat în 20 aprilie 2011 din funcţia de ministru al muncii după declanșarea scandalului privind angajarea soţiei sale în proiectul european „Şansa la demnitate”. Presa a dezvăluit că Ligia Botiş este implicată într-un proiect european finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), autoritatea de management a acestuia fiind în subordinea Ministerului Muncii.

După verificările demarate de  ANI, şi Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) s-a autosesizat din articolele de presă legate de un posibil conflict de interese în care s-ar afla Ioan Nelu Botiş.

NICIUN COMENTARIU