Nazare: Autostrada care leaga Capitala de Transilvania, un eșec fără rezolvare pe termen mediu

Fostul ministru democrat-liberal al transporturilor, Alexandru Nazare, este de părere că autostrada în regim de drum expres este un „proiect compromis”. El spune că Sibiu-Pitești va fi gata cel mai devreme în 2027.

Potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook, Alexandru Nazare spune că „aceasta este realitatea, indiferent cât ne place sau nu”. „Sibiu-Pitești este în momentul de faţă un proiect compromis, care nu va primi finanţare europeană în formă actuală”, scrie fostul ministru. Mai mult, el susține că „cele două loturi, 1 şi 5, au fost lansate în licitaţie cu încălcarea legii finanţelor publice”, iar „corpul autostrăzii, respectiv loturile 2-3-4, nu pot fi lansate în licitaţie în absenţa unui studiu de fezabilitate actualizat”.

Alexandru Nazare expune câteva argumente pentru a susține previziunea sumbră:

  1. Proiectul nu este nici măcar acum trimis spre aprobare la Bruxelles. Proiecte similare au fost aprobate în perioade care au variat între 120 şi 340 de zile de la momentul în care intrau în analiza la Comisia Europeană.
  2. Acordul de Mediu nu e finalizat. Fără acesta proiectul nici nu poate fi trimis la Bruxelles. Se vehiculează că dată optimistă de finalizare sfârşitul acestui an.
  3. Singurul studiu de fezabilitate este cel din 2008, care de zece ani încoace nu a mai fost actualizat şi ca atare nu mai poate fi utilizat într-un proiect finanţat prin fondul de coeziune. Vă întrebaţi cum au fost scoase la licitaţie Loturile 1 şi 5 în absenţa SF-ului? Au confecţionat un SF “în house” la compania de drumuri…
  4. Cum de am ajuns să licităm cea mai importantă şi deopotrivă dificilă autostrada cu un studiu făcut de către lucrătorii companiei e o enigmă. Nu e un secret pentru nimeni că aprobare de la Bruxelles pe studii ale companiei nu vom primi, din simplul motiv că ni se oferă finanţare dedicată pentru aceste studii de fezabilitate.
  5. Mai mult decât atât, cele două loturi licitate(1 şi 5) au aşa numite “clauze rezolutorii”, care condiţionează semnarea contractului de: obţinere a Acordului de Mediu, obţinerea a finanţării, actualizarea/rectificarea Hotărârii de Guvern privind indicatorii tehnico-economici. Acordul de mediu, odată finalizat, va genera şi schimbări în documentaţia de atribuire, care conform legii nu mai poate fi schimbată odată lansată în SEAP. La rândul ei, finanţarea europeană nu poate fi aprobată la Bruxelles fără predarea completă şi pentru toate loturile Sibiu-Pitesti a Acordului de Mediu. De asemenea, conform art. 42 şi 43 din Legea finanţelor publice nu poţi nici măcar include în programul de investiţii şi în bugetul anual un obiectiv de investiţii decât dacă documentaţia tehnico-economică a fost elaborată şi aprobată conform legii. Ministerul Transporturilor prin compania de drumuri a lansat nu mai puţin de 13 proceduri de atribuire, care toate pot fi anulate în orice moment din clauzelor enunţate mai sus. 

Alexandru Nazare oferă și o soluție pentru a depăși acest moment. „Studiul de fezabilitate trebuie relicitat, ceea ce din ultimele experienţe (pe acest tronson) nu a durat mai puţin de un an că procedura şi doi ani ca execuţie. Licitaţia în sine a celor 5 loturi nu poate dura mai puţin de un an. Luând în calcul şi lucrările de artă, optimist vorbind execuţia în sine nu are cum să dureze mai puţin de 4 ani, dacă luăm drept exemplu autostrăzi în câmpie care au avut nevoie de 5-6 ani pentru execuţie”, este de părere fostul ministru. 

„Lipsa de continuitate şi deseori lipsa de viziune combinate cu lipsa de experienţa au condus permanent la un blocaj instituţional atât în ţara cât şi în negocierile cu Comisia Europeană”, este de părere Nazare. El adaugă și cauze ce țin strict de zona politică. „În ultimii 6 ani de la momentul în care PSD a preluat guvernarea, ministerul transporturilor a fost condus de nu mai puţin de 11 miniştri, fiecare cu propria viziune şi propria echipă”, subliniază Nazare.

Valeriu Motoc

NICIUN COMENTARIU