Nașii CFR, limbaj de borfași

Angajații CFR audiați la Parchetul de pe lângă Tribunalui Brașov foloseau un limbaj codat atunci când vorbeau între ei, referindu-se la mita pe care o primeau sau alte situații ilegale. Acest limbaj al unor angajați ai Statului Român este apropiat de cel utilizat de către șuții de buzunare în mijloacele de transport în comun. Marți, urmează să fie chemate la Parchet încă 48 de persoane, numărul celor audiați în acest dosare ridicându-se astfel, la 200. Mai multe convorbiri între conductorii de tren şi şefii de tren prin care aceştia se anunţau despre mita pe care o luau de la călători au fost interceptate de procurorii braşoveni, în aceste discuţii fiind folosit un limbaj codat cu expresii precum „chiori”, „a sta cu mortul pe tine”, „a cârji”. Astfel, „chior/-i” înseamnă călător/-i fraudulos/-şi, care nu deţin/-e documente de călătorie; „colet/-e (pachet/-e) – călători frauduloşi cărora personalul de tren le permite călătoria frauduloasă la cererea propriilor organe de control; „a încărca trenul” – activitatea infracţională de a permite călătoria frauduloasă a cât mai multor călători frauduloşi; „a (nu) sta cu mortul (cu banii) pe tine” – a (nu) avea asupra propriei persoane sumele de bani provenite de la călătorii frauduloşi, existând riscul de fi descoperit; „tren bun (tren puternic)” reprezintă un tren cu care se deplasează, în mod constant, mulţi călători frauduloşi şi de la care se pot obţine în acest mod sume de bani considerabile. În cauză s-au înregistrat, până în acest moment al procesului, cheltuieli judiciare de peste 100.000 de lei (un miliard de lei vechi). Luni, la sediul Parchetului au fost aduşi alţi 43 de angajaţi ai CFR de la regionalele Bucureşti, Braşov şi Cluj, după ce în 25 octombrie a fost audiat primul lot de 81 de persoane. Ulterior, 70 de angajaţi au primit mandate de reţinere, însă Tribunalul Braşov a decis cercetarea acestora în libertate. D.F.M.

NICIUN COMENTARIU