Năstase: Pe listele USL, persoane dintre cele mai ciudate

Fostul premier Adrian Năstase este de părere că USL a pus pe listele de candidați persoane dintre cele mai ciudate sub pretextul obţnerii majorităţii i parlamentare care să-l oblige pe Traian Băsescu să numească un premier de la actuala Putere.

Băsescu poate fi vinovat pentru multe, dar vina lui principală este aceea de a fi generat, de-a lungul a 8 ani, enorm de multă antipatie şi chiar ură împotriva lui iar acestea servesc, acum, drept justificare pentru adunarea în orice condiţii – a tuturor voturilor care să ducă la obţinerea a peste 50% din opţiuni, la 9 decembrie. Pentru atingerea acestui obiectiv, sunt incluşi, drept candidaţi, şi persoane din cele mai ciudate – ca preţ al atragerii acestor voturi suplimentare. În felul acesta, Parlamentul următorilor ani riscă să nu fie mai puternic, mai competent, mai eficient decâ cel actual”, a scris Năstase.

El susţine că goana de a pune pe liste persoane care să câştige mandatul cu peste 50% vine din preocuparea USL de a nu-i lăsa lui Băsescu, după parlamentare, altă soluţie decât numirea unui premier din partea USL. “Justificarea politică a nevoii de a obţine peste 50% din voturi, decurge din faptul că Băsescu nu este să acţioneze normal şi să desemneze, drept candidat de prim-ministru, reprezentantul partidului (alianţei) care a obţinut cele mai multe voturi/mandate. Din acest motiv, de a pune pe liste pe cei care pot să aducă, la 9 decembrie, voturile necesare”, explică Năstase. În aceste condiţii, continuă el, noul legislativ va fi mai puţin capabil. (A.M)

foto: mediafax

NICIUN COMENTARIU