MRU: „Geoană e infinit mai bun decât Ponta”

Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri seara într-o emisiune TV, că „îi pare rău” că Mircea Geoană nu este prim-ministru, deoarece ar fi fost „infinit mai bun” decât Victor Ponta. „Acum, pentru că am vorbit de domnul Geoană și ieri, vreau să vă spun un lucru: îmi pare rău că acesta nu este prim-ministru. Ar fi meritat USL-ul un asemenea prim-ministru. Era infinit mai bun decât domnul Ponta. În 2004, domnul Geoană se prezenta ca fiind prim-ministru, viitorul prim-ministru al României. Nu a ajuns. E un episod trist și care are o doză bună de umor amar. Dar în condiițiile actuale, când ai un prim ministru cum este domnul Ponta, statura domnului Geoană este Everestul pe lângă ce înseamnă domnul Ponta. Și îmi pare rău că USL-ul a pierdut în domnul Geonă un om politic care putea să facă foarte mult bine României”, a precizat Ungureanu, la Digi 24. D.M.

NICIUN COMENTARIU