Mona Pivniceru vrea să rămână ministru al Justiției și în Guvernul Ponta II

Mona Pivniceru vrea să rămână ministru al Justiției

Mona Pivniceru vrea să rămână ministru al Justiției

Mona Pivniceru i-a răspuns afirmativ lui Crin Antonescu care a întrebat-o dacă vrea să rămână în continuare cu portofoliul Justiției.

Pivniceru a spus inițial că se mai gândește la varianta de a rămâne ministru al Justiției, dar a rămas cu o chestiune neîncheiată: numirile la șefia Parchetului General și a Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Asta, după ce pachetul de legi privind accelerarea reformei în Justiție a primit avizul guvernului.

Ministrul Justiției ar trebui să aleagă dacă merge mai departe cu cele două propuneri sau dacă organizează o nouă procedură. Însă, precedentul creat de audierea publică a lui Tiberiu Nițu și Ioan Irimie îi face pe mulți magistrați să respingă din start ideea participării la o procedură similară, motiv pentru care, acum, ministrul are la dispoziție varianta de a face direct propunerile  în funcția de procuror general și de procuror-șef al DNA.

Ministrul Mona Pivniceru nu a transmis până acum propunerile sale președintelui Traian Băsescu – care are ultimul cuvânt în desemnarea procurorilor-șefi – și, mai mult, nu a făcut asta la sugestia premierului Victor Ponta.

Mihaela Maia

NICIUN COMENTARIU