14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 16:20
No menu items!

Mona Lisa, RASĂ PE CAP în scop umanitar! – FOTO

spot_img

mona-lisa

Liga italiană împotriva cancerului (ANT) a ras-o pe cap pe Mona Lisa, din portretul cu acelaşi nume de Leonardo da Vinci, într-o campanie contra marginalizării bolnavilor, purtând sloganul „O tumoare schimbă viaţa. Nu şi valoarea ei”.

Nu este prima oară când imaginea Monei Lisa este folosită în scopuri umanitare: Amnesty International a reprezentat-o deja ca victimă, cu ochiul învineţit, într-o campanie împotriva violenţei, scrie lefigaro.fr, citat de Mediafax.

De-a lungul timpului, artişti contemporani au parodiat tabloul lui Da Vinci, cum ar fi Marcel Duchamp, care i-a desenat mustăţi, sau Eugène Bataille, care a reprezentat-o fumând pipă.

gioconda_calva_tumore_Fondazione_ANT_salute

Lisa Gherardini (1479 – 1542), cunoscută şi sub numele Lisa del Giocondo, s-a căsătorit cu un bogat comerciant de mătase din Florenţa. Ea este considerată de mulţi experţi modelul după care a fost realizat celebrul portret al Mona Lisei, expus la Muzeul Luvru din Paris, chiar dacă identitatea modelului nu a fost niciodată stabilită oficial.

Celebrul tablou rămâne învăluit de mister şi inspiră din acest motiv ipoteze dintre cele mai diverse. Câţiva cercetători italieni au afirmat la un moment dat că un bărbat tânăr a servit drept model pentru portretul Mona Lisei, o teorie întâmpinată cu mult scepticism de experţii de la Luvru.

Portretul Mona Lisei este o pictură în ulei realizată pe un panou din lemn de plop, între anii 1503 şi 1505, şi reprezintă un bust, probabil cel al florentinei Mona Lisa del Giocondo.

C.A.