12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 7:26
No menu items!

Mitingul USL schimbă traseele RATB

spot_img

Autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele care circulă în zona Arenei Naţionale vor avea, miercuri, trasee modificate, din cauza restricţiilor de trafic pe străzile Pierre de Coubertin, Basarabia, Vatra Luminoasă şi Maior Coravu, pentru mitingul de lansare a candidaţilor USL.

Mitingul de lansare a candidaţilor USL pentru alegerile parlamentare va avea loc miercuri, pe Arena Naţională, între orele 18.00 şi 20.00.

Pentru organizarea şi desfăşurarea evenimentului, de la ora 11.00 va fi închisă total circulaţia rutieră pe bulevardul Pierre de Coubertin şi pe străzile Vatra Luminoasă şi Maior Coravu.

De asemenea, începând de la ora 18.30, nu se va circula pe bulevardul Basarabia, între Piaţa Hurmuzachi şi Bulevardul Chişinău, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti a anunţat că autobuzele şi troleibuzele care circulă în zona Arenei Naţionale vor avea trasee modificate în perioada restricţiilor de trafic.

Astfel, troleibuzele liniilor 86, 90 şi autobuzele liniei 104 vor merge pe trasee modificate începând cu ora 11.00, iar de la ora 18.30 vor fi modificate şi traseele liniilor de tramvai 40 şi 56.

Tramvaiele liniei 86 vor merge pe traseul de bază între terminalul Dridu şi intersecţia Bulevardului Pache Protopopescu cu str. Matei Voievod şi str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat pe str. Popa Nan, str. Delea Veche, str. Delea Nouă, str. Dristorului, str. Baba Novac, str. Constantin Brâncuşi, str. Lucreţiu Patrăşcanu, până la terminalul Bd. Basarabia, comun cu troleibuzele liniilor 70 şi 79.

Linia de troleibuze 90 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul Valea Argeşului şi intersecţia Bulevardul Pache Protopopescu -Bulevardul Ferdinand, apoi pe un traseu modificat pe Bulevardul Ferdinand, Bulevardul Gării Obor, până la terminalul Baicului, comun cu troleibuzele liniilor 69 şi 85.

Autobuzele liniei 104 vor merge pe traseul de bază între terminalul Cora Pantelimon şi intersecţia Şoseaua Pantelimon cu Bulevardul Pierre de Coubertin şi Şoseaua Iancului, apoi pe un traseu modificat pe Şoseaua Iancului, Şoseaua Mihai Bravu, Bulevardul Decebal, de unde va continua traseul actual.

Tramvaiele liniilor 40 şi 56 vor merge pe traseele de bază între terminalul Piaţa Sfânta Vineri şi intersecţia Calea Călăraşilor cu str. Traian, apoi pe un traseu modificat pe str. Traian, Bulevardul Pache Protopopescu, Şoseaua Iancului, Şoseaua Pantelimon, Bulevardul Chişinău, Bulevardul Basarabia, de unde vor reveni pe traseele actuale.

RATB a precizat că troleibuzele, autobuzele şi tramvaiele vor reveni pe traseele de bază odată cu ridicarea restricţiilor de circulaţie.