7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 2:48
No menu items!

„MITĂ LA BAC” Şefa comitetului de părinţi de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” – închisoare cu suspendare

spot_img

Bolintineanu_politie_SZ

Şefa comitetului de părinţi de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, Gina Ciontoiu, a fost condamnată de magistrații Tribunalul Bucureşti la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraudarea examenului de bacalaureat, aceasta fiind obligată să se prezinte la consiliere psihologică.

Tribunalul Bucureşti a mai decis condamnarea vicepreşedintelui Comisiei de bacalaureat, Mimoza-Maria Vulcu, la un an de închisoare cu suspendare, pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Și aceasta trebuie să urmeze un program de consiliere psihologică, în vederea prevenirii săvârşirii de noi fapte penale, potrivit instanţei.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

În cazul fostei directoare a liceului Costica Vărzaru şi a secretarei Elena Dumitru, Tribunalul Bucureşti a decis disjungerea cauzei.

Pe 23 august, procurorii Parchetului Tribunalului București le-au trimis în judecată, în dosarul privind fraudarea examenului de bacalaureat care a avut loc în sesiunea iunie -iulie 2013, pe Costica Vărzaru, Gina Ciontoiu, Elena Dumitru şi Mimoza Maria Vulcu.

Potrivit rechizitorului procurorilor, în perioada mai-iunie 2013, Costica Vărzaru, în calitate de director al Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, cu sprijinul Ginei Ciontoiu, membră a comitetului de părinţi, a pretins şi primit bani de la elevi înscrişi la examenul de bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2013, pentru a-şi folosi influenţa faţă de membrii comisiei de bacalaureat şi faţă de cadrele didactice cu atribuţii de supraveghere, în scopul promovării examenelor de către respectivii candidaţi.

R.D.