22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:07
No menu items!

Mircea Băsescu va sta patru ani în închisoare

spot_img

Fratele fostului președinte al României, Mircea Băsescu, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Constanța, la patru ani de închisoare cu executarea pedepsei.

Judecătorii Curții de Apel Constanța au decis, joi, printr-o sentință definitivă, ca Mircea Băsescu, condamnat în primă instanță la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, în cauza privind cei 250.000 de euro primiți de la familia lui Bercea Mondial. Magistrații au dispus ca și Marian Căpățână să își execute condamnarea, în același dosar, de 3 ani de detenție pentru complicitate la trafic de influență.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată în iunie 2014 de către procurorii DNA, pentru trafic de influență și respectiv complicitate la trafic de influență, iar în luna noiembrie a aceluiași an a început derularea procesului. După ce au fost cercetați în stare de arest preventiv, judecătorii au înlocuit respectiva măsură cu cea a arestului la domiciliu și, ulterior, cu controlul judiciar.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în cauză, cu scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Andrei Tudor