7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 4:30
No menu items!

Ministrul justiției, despre măsurile privind condițiile din închisori: Mâine vor fi deținuți puși în libertate

spot_img

Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a anunțat miercuri, la Palatul Parlamentului, că joi va intra în vigoare norma prin care deţinuţii încarceraţi în condiţii inumane beneficiază de şase zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate.

„(…)La 30 de zile executate în penitenciare, în condiții necorespunzătoare, deținutul are beneficiul unui număr de 6 zile, care se consideră efectiv executate. Dacă el a stat după calendar 60 de zile – vă dau un exemplu – în penitenciar, în condiții necorespunzătoare atunci se consideră că a stat efectiv (…) 72 de zile. Deci, mâine se aplică, intră în vigoare. Comisiile din penitenciare sunt pregătite. Au făcut toate calculele pentru a vedea care dintre deținuți beneficiază direct de această prevedere și mâine vor fi deținuți, care vor fi puși în libertate prin intrarea în vigoare a respectivei legi. Avem, așadar, o lege care de mâine se aplică(…)Vom rezolva problema penitenciarelor în scurt timp”, a spus Tudorel Toader, la Parlament.

Și marți, la CSM, ministrul justiției anunța că dezbaterile pe legislația privind măsurile care vor fi luate pentru a rezolva problema supraaglomerării din penitenciare vor avea loc începând de pe 20 octombrie.

„Ordinul este la Ministerul Justiție. Ordinul va intra în vigoare, se va aplica la data prevăzută de lege. Pe data de 20, ca să evităm o interpretare, am invitat toți directorii de penitenciare și judecătorii din comisiile speciale și vom dezbate legea, vom da o interpretare, cea corectă, unitară. Comisiile sunt pregătite.”, a spus Tudorel Toader.

R.D.