Ministrul justiției a prezentat o informare legată de MCV

Ministrul justiţiei, Mona Pivniceru, a prezentat în cadrul şedinţei de marţi a Guvernului o informare privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi progresele înregistrate în domeniu.

La sfârșitul şedinţei de guvern, ministrul afacerilor europene, Leonard Orban a declarat ca “Doamna Pivniceru ne-a prezentat o informare detaliată cu progresele înregistrate în domeniu, atât pe cele 11 măsuri incluse în ultimul raport al Comisiei Europene, cât şi pe tot ce înseamnă evoluţia sistemului judiciar, al luptei împotriva corupţiei. Desigur, aceste informaţii, după ce au fost agreate de Guvern, vor fi transmise Comisiei Europene”.

Experţii Comisiei Europene (CE) încep miercuri misiunea de evaluare a progreselor înregistrate de România la capitolul Justiţie în cadrul MCV, concluziile urmând a fi prezentate în raportul ce va fi dat publicităţii până la sfârşitul anului.

Evaluarea experţilor europeni va avea loc în perioada 7 – 9 noiembrie.

NICIUN COMENTARIU