Ministrul francez de interne “mai mult decât rezervat” în privința intrării României și Bulgariei în Schengen

foto: goolfm.net
foto: goolfm.net

Ministrul francez de interne, Manuel Valls, a declarat joi, pentru postul de radio France Inter, că deschiderea spațiului Schengen pentru România și Bulgaria de la 1 ianuarie 2014 nu se află pe ordinea de zi, precizând că este  “mai mult decât rezervat” în legătură cu această posibilitate.

De asemenea, acesta a reacționat la declarațiile preşedintei Frontului Naţional, Marine Le Pen, care asigură că decizia privind această problemă este deja luată, afirmând: “Marine Le Pen este incompententă”.

“În prezent nu există o decizie în privinţa intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen şi, ca ministru de interne, care participă la Consiliul miniştrilor de Interne din UE, sunt, evident, mai mult decât rezervat în legătură cu deschiderea, astăzi, a acestor frontiere, atât timp cât România şi Bulgaria nu îndeplinesc anumite eforturi”, a declarat Manuel Valls.

Ministrul a subliniat că această problemă “nu este astăzi pe ordinea de zi” și că este reticent “atât timp cât nu vor fi luate măsuri pentru garantarea securității celorlalte țări și celorlalți cetățeni”.

Daniela Marinescu

NICIUN COMENTARIU